Veteranii Războiului pentru Independenţă solicită ajutor şi egalarea în drepturi
Consiliul Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă a adresat Preşedintelui Vladimir Voronin un apel în care îi solicită sprijinul în vederea egalării în drepturi cu alte categorii de veterani şi soluţionării multiplelor probleme cu care se confruntă văduvele eroilor căzuţi şi participanţii la luptele pe Nistru.
Autorii apelului solicită Şefului statului să utilizeze prilejul aniversării a 15-a a Independenţei R. Moldova, marcată la 27 august curent, apărată de veteranii războiului de pe Nistru cu arma în mâini şi cu preţul multor vieţi omeneşti, pentru aprecierea faptelor eroice ale camarazilor care, din diferite motive, nu au fost menţionaţi cu distincţii de stat. Preşedintele este îndemnat să repare, în felul acesta, „măcar parţial greşeala” pe care o are statul şi să decoreze veteranii care merită recunoştinţa ţării.
Consiliul Uniunii Naţionale a Veteranilor îl mai informează pe Preşedintele republicii că la 2 martie 2007 se vor împlini 15 ani de la declanşarea războiului de pe Nistru şi, în scopul de a imprima aniversării o conotaţie mai însemnată, a propus constituirea unei comisii de stat pentru organizarea şi coordonarea activităţilor legate de marcarea acestei aniversări, declararea datei de 2 martie Ziua comemorării eroilor pentru independenţă, instituirea Ordinului „Recunoştinţa Patriei” şi a unei medalii jubiliare cu care să fie decoraţi toţi veteranii războiului pentru independenţă.
În apelul adresat şefului statului, Consiliul solicită autorităţilor centrale şi locale organizarea, cu acest prilej, a acţiunilor de comemorare a eroilor şi veteranilor războiului pentru independenţă în toate localităţile republicii, aducerea în ordine a monumentelor şi mormintelor eroilor căzuţi şi acordarea de ajutoare materiale participanţilor la acţiunile de luptă de pe Nistru, susţinerea inaugurării unui muzeu al eroilor căzuţi pentru Ţară şi a Centrului Naţional de Educaţie Patriotică.
Autorii apelului mai solicită ca Şeful statului să dispună urgentarea schimbării legitimaţiilor de participant la lupte cu legitimaţiile de veteran al războiului.
Consiliul Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă susţine întru totul acţiunile perseverente ale lui Vladimir Voronin orientate spre asigurarea independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova, consolidarea statalităţii şi edificarea unei societăţi civile, se arată în document, subliniindu-se că printre multiplele fapte relevante în acest sens este şi contribuţia însemnată a şefului statului la organizarea acţiunilor de înveşnicire a memoriei veteranilor Războiului al II Mondial.