Veteranii de război unioniști îndeamnă oamenii să participe la Marea Adunare Centenară

Veteranii de război unioniști îndeamnă cetățenii să participe la Marea Adunare Centenară din 25 martie, din Piața Marii Adunări Naționale. Într-o conferință de presă la IPN, reprezentanții Asociației obștești „Credință Patriei” au lansat o declarație, pe care o numesc „Declarația de Unire”, prin care își exprimă „bucuria de a sărbători împreună cu frații români de pretutindeni centenarul marii uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc”.

„În numele ostașilor moldoveni care au apărat patria noastră împotriva terorismului în Războiul de pe Nistru din 1992, cu sufletul la națiunea română căreia îi aparținem, declarăm dorința de a vedea Moldova răsăriteană unită odată pentru totdeauna cu țara-mamă, România. Noi, veteranii de război de pe Nistru, considerăm necesară unirea ca reparație morală pentru pierderea în urma cu 26 de ani a 279 de vieți omenești și vătămarea altor peste 1200 de militari voluntari moldoveni în lupta cu bande înarmate de teroriști care amenințau să ne încătușeze patria și să țină întreg neamul nostru captiv în bezna epocii staliniste”, a citat din declarație veteranul Alexandru Morărescu.

„Vrem acum unirea cu cei de aceeași limba și tradiție cu noi pentru ca fiii și nepoții noștri să se bucure de un viitor de libertate și prosperitate, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut”, se spune în declarație.

Președintele Asociației „Credință Patriei”, Ghenadie Cosovan, a declarat că pe 25 martie veteranii vor fi prezenți în PMAN inclusiv pentru a asigura ordinea publică și a împiedica orice fel de provocări care ar putea apărea. „Ne adresăm către toți camarazii de arme, ca duminică, 25 martie, să ne întâlnim în Piața Marii Adunări Naționale, unde vom arăta că, la fel ca în 1918, ofițerii și ostașii suntem alături de cei care vor înfăptui unirea”, a notat Cosovan.

„Astăzi nouă nu ne rămâne decât să ne reconfirmăm opțiunea noastră – de a ne reuni cu țara și numai acolo noi vom găsi refugiul de toate primejdiile care ne pasc astăzi. Mă adresez tuturor veteranilor Războiului de pe Nistru, ca la 25 martie să ne adunăm în centrul Chișinăului pentru a sărbători centenarul unirii Basarabiei cu România”, a spus colonelul Ion Savin.

Evenimentul de duminică din PMAN este programat pentru ora 12.00.

  • alexandru morarescu citeaza din declaratie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.