Verdictul Comisiei de la Veneția nu blochează schimbarea sistemului electoral, analist

Verdictul Comisiei de la Veneția, chiar dacă este critic, nu blochează procesul de schimbarea a sistemului electoral. De această părere este analistul politic Corneliu Ciurea. Solicitat de IPN, Corneliu Ciurea a menționat că în ceea ce ține de consensul larg necesar pentru modificarea sistemului, invocat în Opinia Comisiei de la Veneția, în Republica Moldova acesta nu a existat niciodată, indiferent de inițiativele supuse dezbaterilor. Analistul politic a menționat că recomandările Comisiei de la Veneția cu privire la formarea circumscripțiilor uninominale, asigurarea votului în diasporă, dar și reprezentarea femeilor vor fi luate în calcul de majoritatea parlamentară și de cei care vor să susțină schimbarea sistemului electoral.

„Ideea cu consensul, care se pare să fie dominantă în această apreciere, nu cred că poate să fie acceptată de societatea moldovenească. Argumentele deja au fost expuse. Un consens națională nu există, dar nici nu a existat vreodată în Republica Moldova pe niciun subiect”, a opinat analistul. Corneliu Ciurea a exemplificat lipsa consensului larg chiar și atunci când a fost ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană sau când a fost votată Legea cu privire la asigurarea egalității. Potrivit lui, atunci Republicii Moldova nu i-a fost solicitat un consens larg, care să implice întreaga societatea, chiar dacă aceste subiecte erau foarte importante pentru soarta țării.

„Și din această cauză nici noi, experții, și probabil nici politicienii nu înțeleg de ce unele instituții, nu neapărat Comisia de la Veneția, ar putea să se cramponeze și în continuare de acest principiu. Acordul de Asociere a fost votat de 59 de deputați și acest lucru a fost acceptat de către Uniunea Europeană fără nicio problemă, or schimbarea sistemului electoral a fost votată în primă lectură de către 74 de deputați. Și nu cred că pot apărea aici pretenții care ar afecta suveranitatea statului”, a opinat Corneliu Ciurea.

În opinia sa, autoritățile de la Chișinău trebuie să inițieze urgent un dialog cu structurile europene. „Cred că până pe data de 6 iulie, când este data votării în Parlamentul European a ajutorului în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova, trebuie să purtăm aceste discuții foarte intens cu aceste structuri pentru a le prezenta argumentele noastre. Nu este situația gravă, este nevoie de comunicare și cred că poziția noastră va fi clar explicată structurilor europene”, a mai spus Corneliu Ciurea.

Opinia integrală a Comisiei de la Veneția pe marginea inițiativei de modificare a sistemului electoral din Republica Moldova a fost publicată pe 19 iunie. Autorii menționează că proiectul a fost adoptat rapid în Parlament, fără a fi precedat de dezbateri largi și deschise în societate. Comisia nu recomandă implementarea unei reforme atât de ample fără un consens pe măsură. Alte obiecții formulate țin de păstrarea unui prag electoral înalt care avantajează partidele mari, dar și creșterea numărului de alegători pe secție de votare de la 3000 la 5000, fapt care, potrivit Comisiei, va îngreuna munca funcționarilor electorali și va spori probabilitatea neregulilor. Printre riscurile majore ale proiectului experții Comisiei menționează expunerea candidaților din circumscripțiile uninominale la interesele de afaceri locale și reprezentarea redusă a femeilor în Parlament. În concluzie, Comisia de la Veneția găsește inoportună modificarea sistemului electoral în forma propusă acum.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.