Veaceslav Negruța: Declanșatorul demiterii Guvernului a fost miza mare a lui Dodon de a prelua controlul asupra procurorului general. Dezbateri IPN

Declanșatorul situației politice care a avut loc în jurul demiterii Guvernului Sandu și învestirii Guvernului Chicu a fost miza mare a președintelui Igor Dodon de a obține și a prelua controlul asupra procurorului general, care i-ar da confort lui personal și ar neutraliza orice surpriză care ar fi putut să apară în cazul unui procuror independent și i-ar asigura o campanie electorală lină, fără peripeții și câștigarea celui de-al doilea mandat pentru fotoliul de președinte. De această părere este expertul economic Veaceslav Negruța, fost ministru al finanțelor, și a fost exprimată în cadrul dezbaterilor publice „Guvernul tehnocrat și minoritar ca soluție: avantaje și riscuri”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Ceea ce am văzut în ultimele zile este, de fapt, plasarea staff-ului electoral al președintelui Dodon în clădirea Guvernului și toată agenda noului executiv este focusată strict pe realizarea obiectivului major al președintelui – câștigarea următorului mandat. A fost substituită alianța „nefirească” prin o alianță firească, de aceea, de fapt, este vorba despre un Guvern care are suportul unei majorități constituite din PSRM și PDM, nu e vorba despre Guvern minoritar. Momentul-cheie din activitatea acestui Guvern constă în faptul că nu este pe propria agendă și toate deciziile vor avea acoperire și suport politic reieșind din aptitudinile, abilitățile președintelui Igor Dodon de a negocia, comunica cu aceste două componente ale noii majorități parlamentare – socialiștii și democrații”, a declarat Negruța.

În plus, expertul consideră se face observată revenirea actualul Guvern a anumitor persoane care, la anumite etape, în 2012 și 2013, au fost promovate în anumite funcții, publice sau în consiliile de administrare la Banca de Economii, de către grupuri care sunt nominalizate în raportul Kroll II. Potrivit lui, aceasta vorbește despre interesul care unește și care face această alianță deja firească să-și numească propriul Guvern condus de Ion Chicu.

„Avantajul acestui Guvern deja l-am văzut. Ieri a fost, practic, repetat acel pachet social care a fost pregătit și vociferat de către Guvernul trimis în demisie. Și acesta este un avantaj pentru că o muncă enorm de mare a fost făcută pentru identificarea surselor, acoperirea financiară a viitoarelor majorări de salarii și pensii. Să nu uităm că e vorba de acțiuni care vor crea efecte în anul 2020. Riscuri pentru actualul guvern există. Fosta guvernare, care a fost asigurată de către PSRM cu blocul ACUM, în așa-numita alianță „nefirească”, a inițiat niște legi care sunt în așteptare să fie votate în lectură finală. Sunt parte a acelui pachet de dezoligarhizare și aici mă refer la legea deoffshorizării, mă refer la legea cu privire la anularea legii privind cetățenia prin investiții. Este vorba și despre alte legi, care sunt foarte importante în contextul reformării justiției. Din acest punct de vedere, eu mă aștept la o continuare logică sau adoptare în lectură finală a acestor legi în Parlament. Și acesta va fi primul semnal: dacă cei din Parlament nu vor vota în a doua lectură, va fi foarte clar că, de fapt, interesele anumitor grupuri au fost afectate, grupuri nu neapărat politice. Dar la noi e cunoscut că grupurile politice s-au intercalat cu grupurile și interesele financiare. Acest indiciu va arăta foarte clar ce se întâmplă”, a afirmat fostul ministru.

Potrivit lui, este adevărat faptul că un Guvern pe o perioadă foarte scurtă, care, declarativ, nu are un suport politic, nu poate să se aventureze în inițierea de reforme pentru că, aparent, nu ar trebui să aibă suport politic în Parlament. „Și dacă vor apărea, totuși, anumite elemente de reforme promovate în Parlament, dar cu abatere și în cu totul altă direcție și susținute de către noua majoritate în legislativ, vom avea un al doilea indiciu că, de fapt, Guvernul este folosit în promovarea anumitor interese, inclusiv de ordin economic și financiar”, a specificat expertul.

Activitatea Guvernului Sandu, spune Veaceslav Negruța, a arătat zonele sensibile în care au fost aplicate fel de fel de scheme financiare, în special întreprinderile de stat, societățile pe acțiuni cu capital majoritar de stat „care au fost folosite ca vaci mulgătoare pe parcursul anilor, inclusiv cu direcționarea fluxurilor financiare pentru susținerea de partide care au protejat aceste scheme. Respectiv, sensibilitatea este mare și dacă procesul început de fostul guvern nu are finalitate logică, dosarele depuse deja nu vor avea o investigare reală cu responsabilizarea respectivă, iar schemele vor fi reactivate, se va vedea o revenire a situației de până în iunie 2019”, a afirmat Veaceslav Negruța.

Dezbaterile „Guvernul tehnocrat și minoritar ca soluție: avantaje și riscuri” sunt ediția a 121-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.