Veaceslav Ioniţă: Majorările de tarife sunt ilegale

Procuratura Generală este obligată să cerceteze legalitatea deciziei ANRE privind majorarea tarifelor la energia electrică şi gazele naturale. De această părere este fostul deputat Veaceslav Ioniţă, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN,

„Majorarea tarifelor la resursele energetice nu este atât un subiect de presă, cât un subiect pentru Procuratura Generală. Experţii trebuie să fie citaţi şi audiaţi de către procurori, pentru ca ultimii să acumuleze probele necesare pentru intentarea unui dosar penal”, a spus Ioniţă.

Ioniţă consideră că ANRE ar fi încălcat mai multe norme atunci când a acceptat majorarea tarifelor. „Tot la ce s-a muncit ani de zile privind reglementările în energetică s-a dus pe apa sâmbetei într-o noapte. Şi mai grav este că şi alţi furnizori au decis să intre în aceiaşi horă. Logica lor este cam aşa: dacă le-au acceptat lor, de ce să nu încercăm şi noi? Însă aceste majorări nu sunt justificate economic”, a declarat fostul deputat.

Ioniţă explică lipsa reacţiei liderilor de partid din alianţa nou formată prin aceea că s-ar simţi culpabili. „ Ei nu au ce spune. Prin tăcere ei se învinovăţesc. Orice declaraţie a lor ce ţine de majorarea tarifelor ar conduce la reacţii negative în lanţ din partea populaţiei”, a opinat Ioniţă.

Săptămâna trecută ANRE a aprobat majorarea tarifelor la energia electrică cu 37 la sută şi cu 15 la sută pentru gazele naturale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.