Vasile Mereuţă pregăteşte un CD inedit de muzică populară

„Dragostea faţă de cântec m-a făcut să urmez drumul muzicii”, a spus interpretul Vasile Mereuţă. În noul său album, care urmează să fie lansat, Vasile Mereuţă cântă dorurile şi nevoile care macină omul de rând. În premieră, interpretul are un duet cu fiul său, transmite IPN.

Vasile Mereuţă spune că se inspiră din folclor, iar folclorul nu are margini. „În albumul de muzică populară, pentru care am muncit patru ani, am vrut să readuc şi mai multe piese pe care le-am cântat împreună cu prestigioasa orchestră „Folclor”. În album este şi piesa: „Cântă cucul, bată-l vina”, cântată şi de către alţi interpreţi, dar eu i-am dat o haină aparte. Altă piesă este: „Satul meu drag”, muzica - Sergiu Raileanu, versuri -  Doina Arsenie. Mai sunt piese semnate de Cornel Botgros, Gheorghe Scutaru, Viorel Scutaru. Marea parte a pieselor sunt, totuşi, din folclor.”, a spus interpretul.

Albumul nu a fost deocamdată promovat. Doar bunii prieteni ai artistului ştiu despre el. „Mai urmează să imprim o piesă, după care îl voi promova prin mass-media sau poate cu o casă de discuri. În acest CD am un duet în premieră cu fiul meu, Dumitru. Multă lume îmi spune că are o voce extraordinară şi mă întrece. Eu nu pot să fiu decât bucuros”, a spus Vasile Mereuţă

Interpretul spune că pentru el muzica este o chemare de suflet, un dar de la Dumnezeu. „Este oglinda sufletului. Ceea ce cânt, aceea sunt. Părinţii mei au cântat, eu le-am moştenit darul. Fiul meu studiază canto, acordeonul. Urmează drumul tatălui. Dragostea de cântec m-a făcut să urmez ceea ce am acum”, a menţionat Vasile Mereuţă.

Deşi are multă dragoste faţă de arta muzicii, interpretul spune că scopul său nu este să ajungă în mijlocul lumii muzicale. „Ştiu că este o lume dură şi este greu să ajungi în graţiile ei, dar nu acesta este ţelul meu. Nu m-am zbătut să ajung pe scena cea mare. Eu comunic cu publicul, când el este în faţa mea, când eu cânt şi el mă ascultă”, a mai spus Vasile Mereuţă.

Artistul afirmă că fără susţinerea maestrului Nicolae Botgros, a lui Corneliu Botgros şi orchestrei „Lăutarii” în ansamblu nu ar fi reuşit să transmită esenţa cântecului popular.

Scriitorul Nicolae Dabija a scris recent un articol în Literatura şi Arta despre Vasile Mereuţă în arta populară, spunând că interpretul cântă cu inima şi îşi învaţă publicul să asculte tot cu inima. Nicolae Dabija a scris că Vasile Mereuţă cântă despre neam, istorie, despre părinţi, fraţi şi surori, despre dorul de satul natal, teme care ne ajută să simţim ce este dragostea de ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.