|
|
|
Dezamăgirea perpetuă în partidele politice pro-europene (2009-2017), dar și nivelul înalt de sărăcie în care trăiesc mulți moldoveni, fac ca integrarea europeană și respectiv valorile europene să fie asociate cu ceva elitist sau imaginar, deocamdată inaccesibil...
|
Dionis Cenuşa |
|
Fundamentul Uniunii Europene și respectiv al proceselor de integrare europeană izvorăște dintr-un set de valori europene, precum pacea, democrația, drepturile omului, demnitatea umană sau statul de drept. Ele sunt reflectate în tratatele europene, care ghidează ordinea internă a UE, relația acesteia cu statele membre și cetățenii europeni. Odată cu maturizarea proiectului european, în special după Tratatul de la Lisabona (decembrie 2009), valorile europene s-au consolidat în dialogul UE cu lumea exterioară. Extinderea UE din anii 2004-2007 a lărgit considerabil geografia valorilor europene. Lansarea Parteneriatului Estic (2009) a dus la impulsionarea relațiilor UE cu Europa de Est, contribuind la o promovare mai articulată a valorilor europene în regiune. Semnatarii acordurilor de asociere cu UE - Moldova, Ucraina și Georgia, au mers și mai departe prin acceptarea valorilor europene în calitate de repere pentru obiectivele strategice de dezvoltare.
Extinderea geografică a valorilor europene spre Est contrastează însă cu viziunile geopolitice ale Rusiei, care nu vrea să renunțe la Europa de Est ca și parte a spațiului rusesc de influență. Or, penetrarea cu succes a sistemelor politice și sociale de către valorile europene va fortifica statele din regiune și respectiv autonomia lor față de Moscova, devenind periculoase chiar pentru regimul politic din interiorul Rusiei. Prin urmare, Rusia folosește integrarea euroasiatică și Uniunea Economică Euroasiatică pentru a contrabalansa integrarea europeană, iar biserica ortodoxă rusă pentru a contracara valorile europene, în regiune.
Valorile europene s-au transformat într-un test de maturitate pentru democrația moldovenească. Deși aceste valori sunt treptat canalizate în legislația națională, nu toți cetățenii sunt echipați cu cunoștințele și convingerile necesare pentru a le practica în viața cotidiană. Pe de o parte, încă se înregistrează o nostalgie acută față de valorile regimului totalitar sovietic, iar, pe de altă parte, biserica ortodoxă subordonată Rusiei este antrenată într-o cruciadă ideologică deschisă împotriva valorilor europene. Totuși, colapsul clasei politice pretins proeuropeană împiedică cel mai mult înrădăcinarea valorilor europene în societatea moldovenească.
Valorile europene și cele tradiționale în UE
Existența proiectului european, adică a UE, depinde de sustenabilitatea valorilor europene în statele membre ale UE. Declarația de la Roma, semnată cu prilejul celebrării a 60 de ani de la crearea Comunității Europene (25 martie 2017), subliniază faptul că UE trebuie să se mândrească cu valorile sale (pacea, libertatea, democrația, drepturile omului, statul de drept) și să le protejeze. Totodată, Declarația precizează că UE rămâne în continuare deschisă pentru acele state europene care respectă valorile europene și se angajează să le promoveze. Deci, de felul cum valorile europene se aplică în practică depinde funcționarea UE.
Cele mai recente sondaje europene (Eurobarometru, 2016) arată că circa 50% din cetățenii europeni consideră că țările UE sunt apropiate între ele după valorile pe care le împărtășesc. Această idee găsește cel mai puternic sprijin în Irlanda, Slovacia, Polonia și Cehia, iar cel mai slab sprijin în Grecia, Franța, Cipru și Letonia.
Principalele patru valori apreciate cel mai mult de europeni numără pacea (46%), drepturile omului (43%), respectul pentru viața umană (37%) și democrația (27%). Pacea este cea mai populară în rândul slovenilor, drepturile omului în Cipru, Suedia și Danemarca, iar respectul pentru viața umană în Irlanda, Malta și Portugalia.
Totodată, sondajele arată că cetățenii europeni asociază UE cu pacea (39%), drepturile omului (34%) și democrația (31%). Aceste valori corespund atât cu aspirațiile individuale ale europenilor, cât și cu percepția europenilor față de valorile UE.
Valorile europene însă sunt vulnerabile în practic toate țările UE, inclusiv în cele care au aderat mai recent. Cauza principală este varietatea de crize, care se multiplică neîncetat. Subechipată cu instrumentele necesare și puternic dependentă de voința guvernelor naționale, UE a fost direct asociată cu administrarea defectuoasă a consecințelor crizei economice și financiare din 2009. Criza refugiaților din 2015 și administrarea problematică a migrației interne și externe din ultimii ani au jucat la fel un rol negativ. Toate acestea au clătinat sprijinul public față de UE, totodată, afectând inevitabil atașamentul față de valorile europene.
De fiecare dată când instituțiile de stat (pro-europene și evident laice) și elita politică, la nivel național și european, eșuează, cetățenii încep să caute răspunsuri la populiștii naționaliști anti-europeni, iar în unele cazuri și la biserică. Cu cât mai instabilă este situația din Europa cu atât mai ușor îi este Rusiei să amplifice sentimentele negative față de UE, prin intermediul propagandei anti-europene sau prin susținerea activă a populiștilor eurosceptici în Franța, Germania, Olanda sau în alte țări europene.
Totodată, valorile europene în UE se confruntă cu o poziție dură din partea bisericii (Polonia) sau a mișcărilor sociale conservatoare (România, Lituania), care promovează activ valorile tradiționale. În asemenea cazuri, Rusia constituie o sursă de inspirație pentru diverse practici homofobe, cum ar fi legislația privind protecția minorilor împotriva informației despre homosexualitate.
Valorile europene și cele tradiționale în Moldova
În prezent, o fracție destul de îngustă din societatea moldovenească îmbrățișează în mod necondiționat toate valorile europene. Majoritatea cetățenilor le secționează, selectând doar valorile europene acceptabile. În consecință, aceștia preferă să se distanțeze de drepturile omului pentru că nu au asimilat întocmai principiul egalității și necesitatea integrării sociale a grupurilor discriminate (minoritățile sexuale, unele grupuri etnice, persoanele HIV-SIDA, persoanele cu dizabilități).
Biserica ortodoxă rusă și politicienii pro-ruși constituie cei mai activi adepți ai valorilor tradiționale în Moldova. Pe de o parte, ei se manifestă împotriva drepturilor omului, atunci când acestea vizează minoritățile sexuale. Pe de altă parte, acești actori acționează împotriva femeilor emancipate (denigrarea Maiei Sandu în alegerile prezidențiale 2016). Totodată, aceștia promovează conceptul familiilor numeroase, ceea ce denotă atitudinea lor paternalistă față de femei și rolul acestora în societate.
Competiția între valorile europene și cele tradiționale este extrem de dinamică și chiar acerbă. Astfel, în ziua marșului “Fără Frică” (mai, 2017), organizat de către adepții drepturilor omului și a nediscriminării minorităților sexuale, socialiștii și președintele Igor Dodon au desfășurat festivități dedicate familiei tradiționale (IPN, mai 2017). Cei din urmă refuză să admită că nediscriminarea minorităților sexuale este o expresie a drepturilor omului. Din contra, socialiștii și președintele Dodon demonizează acest grup, transformându-l în dușman intern. Pe lângă referința la biserica ortodoxă rusă, președintele Dodon își justifică acțiunile stabilind conexiuni cu activiști anti-LGBT din Occident, precum Brian Brown (Presedinte.md, mai 2017), acuzați în mai multe țări pentru incitare la ură împotriva minorităților sexuale. Președintele Dodon intenționează să intensifice activitățile anti-LGBT în 2018, planificând organizarea Congresului Mondial al Familiilor la Chișinău (Presedinte, mai 2017).
Valorile tradiționale se oglindesc în esența ideologică a integrării euroasiatice. Acest lucru permite Rusiei și forțelor pro-ruse din Europa de Est să pună în lumină negativă integrarea europeană și valorile europene. Ideologia euroasiatică îmbină în sine valorile tradiționale (familia tradițională), creștine (Biserica Ortodoxă Rusă) și cele patriotice (moștenirea istoriei sovietice), introdusă gradual în Moldova prin oficiul președintelui Igor Dodon și cu susținerea forțelor pro-ruse din țară.
Tranziția dificilă la instituții democratice funcționale, standardele de viață joase (Europa Liberă, mai 2017), corupția răspândită în partidele politice asociate cu agenda europeană, fraudele din sistemul bancar și eșecurile politicilor anti-corupție, influențează negativ sentimentele pro-europene ale moldovenilor. Pentru a ameliora situația, UE trebuie să fie critică, principială, dar și obiectivă în raport cu guvernarea asigurată de democrații lui Vladimir Plahotniuc.
Recuperarea interesului moldovenilor față de integrarea europeană va stimula automat sentimente pozitive față de valorile europene, în particular pentru cele mai sensibile legate de drepturile omului. Cu cât mai tangibile vor fi rezultatele integrării europene cu atât mai confuză va părea retorica forțelor pro-ruse despre integrarea euroasiatică și valorile tradiționale.
În loc de concluzie…
Dezamăgirea perpetuă în partidele politice pro-europene (2009-2017), dar și nivelul înalt de sărăcie în care trăiesc mulți moldoveni, fac ca integrarea europeană și respectiv valorile europene să fie asociate cu ceva elitist sau imaginar, deocamdată inaccesibil.
Cu sau fără implicarea factorului ruso-euroasiatic, popularizarea valorilor europene în Moldova necesită timp, eforturi considerabile și răbdare, exact ca și în cazul statelor membre ale UE, unde mai există reticențe față de anumite laturi ale valorilor europene.
În fine, reanimarea vectorului european în Moldova, care întruchipează valorile europene, necesită societate civilă autentică, alternative politice proeuropene credibile, dar și condiționalități externe inteligente, care să îngusteze la maxim terenul de manevră al guvernării și să impulsioneze reformele.
Dionis Cenușa este politolog, deţine MA în studii europene interdisciplinare, Colegiul Europei.
Domenii de interes: Integrare europeană, politici europene, politica externă a UE, migrație și securitate energetică.
Urmăriţi contul lui Dionis Cenuşa pe Twitter
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Politica externă „multi-vectorială” și integrarea europeană: realitățile din Serbia, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Aderare europeană diferențiată: decuplarea iminentă a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Polarizarea (geo)politică din Georgia și Moldova și mizele pentru UE și Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Predominanța factorului geopolitic în agenda de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Noua agendă de apărare a UE și dinamica din Europa de Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Prognoze pentru Europa de Est în 2024: Criza de influență a UE și reînnoirea electorală a autocrațiilor. Analiză de Dionis Cenușa
- Factorul ungar-rusesc și dimensiunea ucraineană a lărgirii UE spre Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza din Orientul Mijlociu și perspectiva europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezoligarhizarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei – condiția UE pentru avansarea perspectivei europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Uniunea Euroasiatică și criza sanitară: integrare lacunară și ambiții geopolitice, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed
- Efectele pandemiei - între solidaritatea UE și reziliența vecinilor estici, Op-Ed
- “Guvernele căzătoare” din Moldova și Ucraina: Patru asemănări și două contraste, Op-Ed
- Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”? Op-Ed
- Efectele “macronizării” relațiilor UE-Rusia asupra vecinătății estice, Op-Ed
- Vocile „unioniste” din Moldova, migrația și integrarea europeană în Est, Op-Ed
- Imobilizarea oligarhilor în Moldova, Georgia și Ucraina: misiune (im)posibilă? Op-Ed
- Zece prognoze în 2020: Geopolitizarea oligarhiei în Moldova și apropierea UE-Rusia, Op-Ed
- Anul eurooptimismului “scurtat” în Moldova: Top 3 succese și regrese în 2019, Op-Ed
- Dialogul moldo-român: de la “ton calm” la regim de condiționalitate, Op-Ed
- Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed
- Dialogul UE-Moldova: Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Op-Ed
- Moldova și Serbia între extinderea UE și avansarea euroasiatică, Op-Ed
- Ajutorul macro-financiar al UE pentru Moldova: recompensă obiectivă sau stimulent politic?, OP-ED
- Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi, Op-Ed
- Guvernul reformelor din Moldova și “creditul de încredere” al UE, Op-Ed
- Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean, Op-Ed
- Fragilitatea guvernării de la Chișinău și agenda europeană până în 2020, OP-ED
- Deblocarea asistenței europene pentru Moldova: cu sau fără condiționalitate? Op-Ed
- „Primăvara anti-oligarhică” sau iluzii temporare în Moldova, Ucraina și Georgia, Op-Ed
- Cedarea regimului oligarhic, relansarea integrării europene în Moldova și agenda Rusiei, OP-ED
- Criza politică din Moldova: Depășirea complexului geopolitic și înfruntarea „statului capturat”, OP-ED
- Vitezele politice din Moldova, Ucraina și Georgia: în căutarea unui „cerc virtuos”, OP-ED
- Intersecția simbolurilor geopolitice în Moldova: între trecutul sovietic și drepturile minorităților sexuale, OP-ED
- Liberalizarea vizelor în Moldova după 5 ani: slăbiciunile bunei guvernanțe și comparații ucraineano-georgiene, OP-ED
- Moldova post-electorală: între avertismentele Rusiei, absența UE și alegerile anticipate, OP-ED
- Comportamentul (geo)politic al președinților Moldovei, Georgiei și Ucrainei: între percepții și realități fluctuante, OP-ED
- Formarea coaliției post-electorale din Moldova și câștigurile Moscovei, OP-ED
- Puterea diasporei în alegerile din Moldova – între percepții și realități, OP-ED
- Atitudinile cetățenilor din Moldova, Ucraina și Georgia față de UE și paradoxurile sondajelor, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2019: Reconfigurarea agendei europene în Moldova și criza statului de drept în UE, OP-ED
- Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: Top 3 progrese și eșecuri în 2018, OP-ED
- Deficiențele condiționalității europene și supraviețuirea clasei politice din Moldova, OP-ED
- Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED
- Conviețuirea dificilă a societății civile cu regimurile oligarhice din Moldova și Georgia, OP-ED
- Eșecul introducerii integrării europene în Constituția Moldovei: perdanții și câștigătorii, OP-ED
- Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED
- Oportunitățile opoziției extra-parlamentare, temerile guvernării și poziționarea față de UE, OP-ED
- Radiografia asistenței macro-financiare a UE în Moldova, Ucraina și Georgia: fruntașii și codașii, OP-ED
- Răcirea relațiilor UE-Moldova până la un nou test electoral, OP-ED
- Protestele anti-guvernamentale, stratagemele guvernării și agenda europeană a Moldovei, OP-ED
- Discrepanțele Chișinăului cu UE și intenția de valorificare a factorului rusesc, OP-ED
- Cazul Moldovei – un precedent periculos sau nu pentru relația UE cu Ucraina și Georgia? OP-ED
- Impactul rezoluției PE: de la o criză politică a guvernării la atacarea imaginii UE în Moldova, OP-ED
- Acutizarea dialogului UE-Moldova și calculele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Invalidarea alegerilor din Chișinău, scenariile guvernării și reacția UE, OP-ED
- Președinția României în Consiliul UE și contextul politico-energetic din Moldova, OP-ED
- Protestele sociale pe timp de integrare europeană: De ce cetățenii din Georgia protestează mai des decât cei din Moldova? OP-ED
- Impactul reapropierii dintre UE și Rusia asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei, OP-ED
- Multivectorialismul extern al Președintelui Dodon și incertitudinile geopolitice post-electorale, OP-ED
- Dependența energetică a Moldovei, evitarea transparenței și ignorarea datoriei pentru gazul rusesc, OP-ED
- UE și limitele „condiționalității stricte” față de Moldova, OP-ED
- Rolul și implicațiile (euro)unionismului în scrutinul din Moldova, OP-ED
- Aspirațiile europene ale Georgiei și lecțiile de învățat pentru Moldova, OP-ED
- Regenerarea regimului Putin și implicațiile pentru PaE și Moldova,OP-ED
- Scenariile (geo)politice pentru alegerile parlamentare din Moldova, OP-ED
- Moldova și UE: un dialog încâlcit în probleme vechi și așteptări noi, OP-ED
- Diagnoza oligarhiei din Moldova, Ucraina și Georgia și soluții pentru deoligarhizare, OP-ED
- Asistența UE pentru Moldova, urgentarea reformelor și supraviețuirea guvernării, OP-ED
- Integrarea europeană, importul legislației UE și soluții practice pentru conturarea beneficiilor, OP-ED
- Moldova și poziția de fruntaș al PaE – între reforme forțate și avantajul comparației regionale, OP-ED
- Lupta Moldovei contra dezinformării rusești: lacune și calcule electorale, OP-ED
- Noul mecanism de suspendare a vizelor – un instrument adițional pentru țintirea corupției din Moldova, Ucraina și Georgia, OP-ED
- Curtea Constituțională, integrarea europeană și lupta (geo)politică, OP-ED
- Președinția Bulgariei în UE și efectele asupra Moldovei, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2018: Testarea electorală a vectorului european și renașterea forțelor pro-ruse în Moldova, OP-ED
- Natura creșterii percepției pro-europene și tentativa de “constituționalizare” a vectorului european, OP-ED
- Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european, OP-ED
- Moldova și perspectiva de aderare la UE – lipsă de pregătire politică, instituțională și emoțională pe ambele părți, OP-ED
- Viitorul PaE și Moldova după Declarația de la Bruxelles – între pragmatism și realități locale, OP-ED
- Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED
- Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene, OP-ED
- Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova, OP-ED
- Multiplele viteze ale Parteneriatului Estic, societatea civilă și cazul Moldovei, OP-ED
- Rusia, naționalismul din Europa și Moldova, OP-ED
- Integrarea europeană, unionismul pro-european și defectele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Agendă pro-reformă în loc de blocarea asistenței macro-financiare, OP-ED
- Mandatul noului Șef al Delegației UE de la Chișinău și prima provocare majoră, OP-ED
- Misiunea UE în Vecinătatea Estică și Moldova: stimularea dezvoltării sau integrare europeană? OP-ED
- Magnetizarea Parteneriatului Estic, rolul Rusiei și implicațiile pentru Moldova, OP-ED
- Societatea civilă: agenți de influență sau sanitari ai sistemului politic. OP-ED
- Integrarea europeană în Moldova: proiect elitist sau nu? OP-ED
- Moldova la 26 de ani: între sustenabilitate și europenizare , Op-Ed
- Finalul mandatului lui Pirkka Tapiola, președintele pro-rus și oligarhul pro-european, OP-ED
- Miza Chișinăului: Asistența macrofinanciară și recunoașterea din partea UE, OP-ED
- Republica Moldova și “stabilitocrația” din vecinătatea europeană, OP-ED
- Reevaluarea Acordului de Asociere cu UE: soluție sau noi incertitudini? OP-ED
- Reacția UE la introducerea votului mixt: pragmatism sau slăbiciune, OP-ED
- Finanțarea externă a societății civile, presiunile guvernării și eurointegrarea, OP-ED
- Stimularea reformelor în Moldova, Georgia și Ucraina: condiționalități noi vs perspectiva europeană
- Președinția Estoniei în cadrul UE și implicațiile pentru Moldova
- Restabilirea livrărilor de electricitate din regiunea transnistreană și slăbiciunea factorului european, OP-ED
- Comisia de la Veneția, votul mixt și asistența europeană, OP-ED
- Rolul președintelui Dodon pentru Rusia și implicațiile pentru integrarea europeană, OP-ED
- Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova, OP-ED
- Agenda europeană, societatea civilă și confruntarea cu guvernarea, OP-ED
- Trei scenarii privind soarta asistenței macro-financiare a UE pentru Moldova, OP-ED
- Stoparea asistenței europene versus votul uninominal în Moldova, OP-ED
- Cum Moldova a devenit “stat capturat”? OP-ED
- Dezastrele naturale din Moldova și oportunitățile relației cu UE, OP-ED
- Moldova după trei ani de regim fără vize cu UE și noile realități europene, OP-ED
- Poate Memorandumul cu Uniunea Euroasiatică diminua agenda europeană a Moldovei? OP-ED
- Îngrijorările ascunse ale UE și adaptabilitatea guvernării, OP-ED
- Moldova forțată să combine CSI și Uniunea Euroasiatică cu integrarea europeană, OP-ED
- Demersul pro-reformă al UE și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon, OP-ED
- Viteze multiple în UE și în vecinătatea ei: Unde este Moldova? OP-ED
- Simpatiile pro-europene și rostul opoziției pro-UE, OP-ED
- Președinția versus guvernarea: între conviețuire politică și antagonism geopolitic, OP-ED
- Securitatea europeană și demersul Rusiei pentru o lume post-occidentală, OP-ED
- Acordul de Asociere cu UE și paradoxurile președintelui Dodon
- Dilema UE: să critice guvernarea sau să combată propaganda eurosceptică a președintelui pro-rus? OP-ED
- Dialoguri paralele între UE și Moldova și factorul ruso-euroasiatic, OP-ED
- Implementarea DCFTA în regiunea transnistreană – are loc sau nu? OP-ED
- Populismul și integrarea europeană în Moldova
- Misiune dificilă: aprofundarea europenizării și restabilirea relațiilor cu Rusia
- Parteneriatul Estic devine mai “practic”. Ce câștigă Moldova? OP-ED
- Despre „cererea de aderare” la UE şi temele de acasă ale Moldovei, OP-ED IPN
- Interconectarea energetică cu UE: Reţeta pentru diminuarea dependenţei faţă de regiunea transnistreană şi Rusia
- Tactica europenilor în raport cu Chişinăul: Reforme acum şi aici, Op-Ed
- Georgia, liberalizarea vizelor cu UE şi implicaţiile pentru Moldova
- Chişinăul accelerează reformele pentru a seduce Uniunea Europeană
- Europenii din nou la Chişinău: între dialogul cu guvernarea şi liderii protestelor
- Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri
- Criza Schengen: Afectează aceasta regimul liberalizat de vize pentru Moldova sau nu?
- Presa occidentală şi cea rusească despre protestele de la Chişinău: între dezinformare şi manipulare
- Reacţiile UE şi SUA la noile proteste anti-guvernamentale de la Chişinău
- Ideea alegerilor anticipate în Moldova: Noii pro-europeni de la Chişinău – „da”, voci de la Bruxelles – „mai bine nu”
- UE sub preşedinţia olandeză şi aluziile la Moldova
- UE în Moldova: o reţetă pentru reanimarea vectorului european în 2016