Valeriu Sainsus, despre specificul alegerilor locale: Nu contează culoarea politică, contează omul

În ultimii ani, omul care votează nu o mai face cu inima, ci din raționament. În contextul ideii de europenizare, alegătorul rămâne în așteptarea unor aleși mult mai calitativi. Opinia îi aparține expertului în demografie, conferențiar universitar, Valeriu Sainsus, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu genericul: „Calitatea clasei politice și portretul alegătorului la nivel local”.

Potrivit lui, deși este intens pedalat vectorul de dezvoltare pro-european al țării, la nivel local nu se ține cont neapărat de aceste viziuni ale candidatului. „Specificul alegerilor locale este că nu contează culoarea politică, contează omul. Asta este vizibil și în nord și în sud. Oamenii țin la alesul care este alături de năzuințele lor. Nu contează culoarea politică a candidatului, ci faptele. Majoritatea cetățenilor nu simt confortul care vine din vest.  Eu consider că vectorul geopolitic nu este prea vizibil în contextul alegerilor locale, deoarece aspectul geopolitic este văzut prin criteriul etnic și identitar. De fapt, în contextul vectorului geopolitic, dacă suprapunem alegerile locale și cele parlamentare, ele se repetă puțin, dar cu o intensitate diferită”, spune conferențiarul universitar.

Valeriu Sainsus menționează că alegerile locale reprezintă un exercițiu al formațiunilor politice înainte de scrutinul parlamentar. Totuși, conotațiile sunt diferite. „Vorbim și din contextul în care la actualele alegeri am avut foarte mulți candidați și formațiuni politice. De exemplu, buletinul de vot din Chișinău avea circa 60 de centimetri. Chiar dacă partidul de guvernământ a câștigat o parte rezonabilă a electoratului, asta nu înseamnă și rezultatul alegerilor parlamentare”, a mai spus Valeriu Sainsus.

El s-a referit și la preferințele oamenilor cu privire la vectorul de dezvoltare al țării și opțiunile geopolitice ale alegătorilor în funcție de zona în care locuiesc. „O bună parte din populația nordică votează la alegerile locale doar în contextul în care în perioada sovietică acolo nivelul de trai era mult mai înalt decât cel din zona centrală și sudică. Probabil asta s-a transmis din generație în generație și votează mai mult culoarea roșie (partidele de stânga, n.r.)”, a explicat Valeriu Sainsus, precizând că nu mai puțin importantă este cultura politică, care trebuie văzută prin prisma a două dimensiuni:  a celor aleși și al celor care aleg.

Dezbaterea publică cu genericul „Calitatea clasei politice și portretul alegătorului la nivel local” este organizată de Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE