Valeriu Munteanu, Corina Fusu şi Anatol Şalaru vor negocia din partea PL
Partidul Liberal (PL) a decis că prim-vicepreşedintele formaţiunii, Anatol Şalaru şi vicepreşedinţii PL, Valeriu Munteanu şi Corina Fusu, vor negocia cu foştii colegi din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) – liberal-democraţii şi democraţii – pentru depăşirea crizei politice. Decizia a fost luată la şedinţa Consiliului Naţional Politic al PL, în seara de marţi, 12 martie, transmite Info-Prim Neo.
Mihai Ghimpu, liderul PL, a declarat că acum depinde de celelalte două partide când vor avea loc negocierile. Liberalul admite că acestea pot începe chiar azi, 13 martie. „Poziţia PL este că nimeni din cei care au compromis parcursul european, guvernarea, are dosar penal, este bănuit, nu poate să facă parte din noul Guvern”, a remarcat preşedintele PL, care spune că nu-l susţine pe Vlad Filat la funcţia de prim-ministru.
„Alianţa trebuie să existe. Obiectivul de integrare europeană poate fi realizat doar dacă la putere rămân partidele democratice. Cetăţenii au votat pentru o guvernare democratică, o guvernare care vine să le schimbe viaţa. Dacă vrem să schimbăm doar AIE 2 în AIE 3, asta nu înseamnă schimbare”, a subliniat liberalul.
Din partea Partidului Liberal Democrat (PLDM) vor negocia Iurie Leancă, Liliana Palihovici şi Valeriu Streleţ. Iar din partea Partidului Democrat - Valeriu Lazăr, Igor Corman şi Andrian Candu.
Astăzi, 13 martie, se împlineşte exact o lună de când acordul de constituire a AIE 2 a fost denunţat de către PLDM. Pe 5 martie Guvernul condus de liberal-democratul Vlad Filat a primit vot de neîncredere din partea Parlamentului şi a fost nevoit să demisioneze săptămâna trecută.