Tehnic, „Rospotrebnodzor” nu a îndeplinit sarcina de deblocare a exporturilor de vinuri, înţelegere la care au ajuns preşedinţii Federaţiei Ruse şi R. Moldova, a declarat marţi, 28 august, şeful Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”, Valeriu Mironescu, în cadrul unei conferinţe de presă. În contextul declaraţiei difuzate luni, 27 august, prin care „Moldova-Vin” anunţa că nu va mai permite „Rospotrebnadzor”-ului alte inspecţii, Mironescu a spus că din acel moment în care „Rospotrebnadzor” va considera necesar de a lucra constructiv, deschis şi binevoitor, „lucrul va merge strună”. Potrivit lui, “Moldova-Vin” practic a făcut tot posibilul pentru a putea relua exportul producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse, inclusiv s-a mers până la aceea că, în mod exclusiv, s-a permis efectuarea unor inspecţii la întreprinderile vinicole de către experţii ruşi. Valeriu Mironescu a menţionat că până în prezent „Rospotrebnadzor” nu a transmis „Moldova-Vin” nici un act oficial referitor la rezultatele inspecţiilor sau despre întreprinderile care ar fi fost selectate pentru reluarea exporturilor şi că toată informaţia o obţine ca şi toţi – din presă. El spune că şi cele şapte întreprinderi, despre care presa a scris că au obţinut permisiunea pentru reluare a exporturilor, n-ar fi primit nici un act oficial în acest sens de la „Rospotrebnadzor”. Totodată, el spune că nici nu se cunosc principiile după care au fost selectate aceste întreprinderi. Mironescu s-a arătat nemulţumit de faptul că partea rusă a văzut până în prezent în „Moldova-Vin” doar o piedică administrativă în calea reluării exportului şi a căutat să evite pe toate căile contactele cu întreprinderile prin intermediul Agenţiei. Avem vânzări mai mari sau mai mici în 54 de ţări, dar nici dintr-un loc nu am primit nici o obiecţie privitor la calitatea vinului moldovenesc, de aceea suntem absolut convinşi că producţia moldovenească este de calitate şi corespunde celor mai înalte rigori ale calităţii la nivel mondial”, a spus Mironescu. El a precizat că producţia vinicolă moldovenească se vinde în Germania, SUA, Israel, UE, în China, Japonia, unde cerinţele faţă de calitate nu sunt mai joase decât în Rusia. Potrivit lui, exporturile în UE s-au majorat în prima jumătate a anului curent cu peste 35%, deşi „este greu să te manifeşti pe această piaţă bine poziţionată la comportamentul vinuri şi cu un consumator extraordinar de rafinat care cunoaşte sensul vinului nu din auzite”. Declaraţia „Moldova-Vin” prin care interzice „Rospotrebnadzor” alte inspecţii la întreprinderile moldoveneşti” a fost difuzată imediat după o declaraţie similară a şefului statului, la un post de televiziune din Chişinău. Vladimir Voronin a declarat că Rospotrebnadzor nu merge în Franţa sau Italia pentru a le verifica calitatea vinurilor, de aceea n-ar trebui inspectate nici întreprinderile vinicole moldoveneşti. Referindu-se la pretinsele nereguli depistate de "Rospotrebnadzor" în urma controalelor efectuate recent la întreprinderile vinicole din Moldova, Voronin a concluzionat ca aceste abateri au fost inventate. În perioada 8-13 august curent, reprezentanţi ai "Rospotrebnadzor" au efectuat verificări la 24 din 173 de companii vinicole din Moldova. Aceasta a fost o a doua inspecţie a experţilor ruşi în ultimele câteva luni.
Valeriu Mironescu: „Rospotrebnodzor” nu a îndeplinit sarcina de deblocare a exporturilor de vinuri
-
valeriu mironescu despre rospotrebnadzor.mp3
- 0