Valentin Eșanu: Dosarul meu era ținut sub control de ex-președintele CSJ

Valentin Eșanu, om de afaceri condamnat în dosar penal politic și reabilitat, susține că motivele reale ale dosarelor în privința sa, arestul, au fost protestele pe care le-a organizat pentru liberalizarea pieței de metale feroase și neferoase. De asemenea, el crede că a fost reținut pentru dezvăluirile despre schemele de la „Metalferos”. Potrivit lui Valentin Eșanu, și faptul că în cadrul perchezițiilor la fostul președinte al CSJ a fost depistată o notă informativă în care erau scriși și anii la care el urma să fie condamnat, denotă încă o dată că dosarul lui era ținut la control. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice: „Dosarele penale „politice”: personaje, metode, scopuri, consecințe”, organizate de Agenția de presă IPN.

Președintele Asociației Patronale a Metalelor a menționat că în toamna anului 2019, Procuratura Anticorupție a efectuat percheziții la președintele de atunci al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Potrivit lui, în cadrul acestora, a fost găsită o notă informativă în care era scris numele și prenumele său, dosarele care îi erau instrumentate. „Cel mai interesant, era scris termenul de pușcărie pe care urma să-l primesc și condițiile procesului – ca să fie respinse toate cererile avocaților, să fie respinse drepturile la apărare, iar timp de două luni să fiu condamnat la cinci ani de detenție, pentru construcția unui gard, care nici nu-mi aparținea”, a spus Valentin Eșanu.

Potrivit lui, aceste fapte dovedesc încă o dată că dosarul lui era ținut la control și nu de un oarecare cineva, ci de președintele de atunci al CSJ, la sugestia cuiva.

Omul de afaceri s-a referit și la condițiile în care a fost deținut în penitenciarele nr. 13 și 16. „Am fost aruncat într-o celulă de unul singur pentru un an de zile. Fără radio, fără ziare, cu un regim de control specializat. Nu avea voie niciun gardian să deschidă celula. Erau condiții foarte dure. Eram dus pe ascuns în baia pentru femei duminica, astfel încât să nu pot vorbi cu nimeni. În acest an de zile, mă presau psihologic. Aruncau telefoane în celulă, pentru ca să fiu lipsit de dreptul de a primi colete. Dar am atacat în instanță și am primit câștig de cauză demonstrând că nu-mii aparțineau acele telefoane”, povestește Valentin Eșanu.

Omul de afaceri a spus că atunci când a stat în penitenciar, în condiții oribile, unica speranță ca să fie eliberat o vedea în Uniunea Europeană, inclusiv în implicarea Delegației UE la Chișinău, care a urmărit îndeaproape cazul lui. Potrivit lui, reprezentanții Delegației au asistat și la ședințele de judecată, iar în prezența lor comportamentul funcționarilor din sistemul de justiție se schimba, fiind unul legal.

Potrivit lui Valentin Eșanu, cei care au falsificat dosarul lui, începând cu ofițerii de urmărire penală, terminând cu procurorii și judecătorii, mai sunt în funcții, ba mai mult, unii dintre ei au fost promovați. „Au distrus vieți și familii. Încrederea agenților economici în instituțiile statului este zero. Probabil, nu vor fi nici investiții, pentru că încă mai persistă rămășițele regimului Plahotniuc”, susține omul de afaceri.

În opinia sa, situația aceasta va mai persista atât timp cât din bani negri se vor finanța partide, procurori, judecători, funcționari. Potrivit lui, până societea nu va înțelege că aceste lucruri trebuie stopate, progrese nu vor fi.

Dezbaterile „Dosarele penale „politice”: personaje, metode, scopuri, consecințe” sunt ediția a 140-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.