Vadim Pistrinciuc: Sancțiunile pentru factorii care se implică în procesele electorale trebuie definite clar

Autoritățile Republicii Moldova uită de rapoartele organizațiilor locale și internaționale care sunt elaborate în urma scrutinelor electorale. La fel, uitate au fost și cele șase adrese ale Curții Constituționale emise la data de 13 decembrie 2016 în urma scrutinului prezidențial. Opinia aparține directorului executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice Vadim Pistrinciuc și a fost expusă în cadrul dezbaterilor publice „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Dacă luăm principial, în Republica Moldova există problema cu perpetuarea unor practici de fraudare sau de implicare în procesul electoral cum ar fi unul dintre aceste subiecte ce ține de implicarea cultelor religioase, nu există mecanisme de sancționare. Pentru că în afară de dojenire asta publică trebuie existe niște mecanisme legale, care să spună clar că asta nu se poate face, sub formă de amenzi sau nu știu sub care formă. Legiuitorul trebuie să vină cu astfel de mecanisme, dacă vrea să demonstreze că într-adevăr ține la democrația electorală”, a spus Vadim Pistrinciuc.


Fostul deputat precizează că una dintre adresele emise Parlamentului prevede instituirea unor mecanisme de sancționare prompte și imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale.

„Ce ține de implicarea cultelor religioase, adresa este foarte importantă, fiindcă noi observăm, inclusiv astăzi, în contextul pandemiei, și cred că e bine să facem paralele pentru că există foarte multe situații când unii ierarhi ai bisericii vin în contradicție sau vin să sfideze normele pandemice, regulile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale. Observăm și politicienii care nu doar cochetează cu biserica, dar chiar folosesc biserica foarte des în scopuri electorale. Este necesar de tras o linie și de spus aici: aici se poate, aici nu se poate”, de definit clar și de spus care sunt sancțiunile”, a precizat Vadim Pistrinciuc.

Cât despre adresa CC care prevede suspendarea dreptului de emisie pentru întreaga perioadă a campaniei electorale pentru instituțiile media care încalcă obligația de imparțialitate în perioada electorală, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice afirmă că trebuie să existe un mecanism clar de sancționare și un mecanism de executare imediat a acelor recomandări. El crede că trebuie făcută cât mai multă presiune din partea societății pe această temă.

Dezbaterile „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, sunt ediția a 132-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.