Liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, se adresează repetat președintei Maia Sandu și celorlalți oameni politici din țară. Într-un mesaj video postat astăzi pe paginile sale de pe rețelele de socializare, Krasnoselski acuză conducerea Republicii Moldova că împiedică aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene, transmite IPN.
Krasnoselski afirmă că președinta Republicii Moldova discriminează locuitorii din regiunea transnistreană. Totodată, acesta spune că Maia Sandu ar fi motivul situației critice de pe malul stâng al Nistrului.
Acesta afirmă că Rusia a făcut tot posibilul ca în Transnistria să fie gaz.
„Ucraina, împreună cu Moldova, au propus cărbune pentru centrală. Nu induceți oamenii în eroare, cărbunele propus de Ucraina este cărbune gazos, care, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, nu este potrivit pentru funcționarea Centralei Termoelectrice de la Dnestrovsc”, a mai adăugat Krasnoselski.
Anterior, pe 17 ianuarie curent, acesta a mai publicat o adresare către Maia Sandu, în care susținea că oficialii de la Chișinău împiedică livrarea de gaze naturale spre regiunea transnistreană.
Reprezentanții Președinției nu au venit cu replică la aceste declarații, specificând că nu intră în discuții vicioase. Șefa statului a declarat de mai multe ori că Moldova nu împiedică livrarea gazului în regiunea transnistreană în condițiile prevăzute de legislație.
Și Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat într-un grup de presă că liderul separatist repetă unele narațiuni false. „În loc să furnizeze gaze naturale cetățenilor din regiunea transnistreană, propaganda rusească și reprezentanții săi de la Tiraspol continuă să răspândească dezinformări, despre care am avertizat și în comunicarea publică de ieri. În loc să se concentreze pe soluții reale pentru oameni, perpetuează retorica falsurilor, încercând să distragă atenția de la problemele reale”, a declarat Daniel Vodă.