USB participă la alegerile anticipate din 11 iulie alături de AUR

Partidul politic Uniunea Salvați Basarabia va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie alături de Alianța pentru Unirea Românilor – partid politic înregistrat și la Chișinău. Președintele USB, Valeriu Munteanu, se arată convins că AUR va fi acea forță politică în Republica Moldova care va fi biruitoare și va ajuta la catalizarea proceselor unioniste din Republica Moldova. Acesta a făcut apel către celelalte forțe unioniste să înțeleagă momentul istoric și să procedeze la fel – să vină alături de AUR.

Într-o conferință de presă la IPN, Valeriu Munteanu a declarat că, spre regret, în Republica Moldova nu s-a reușit articularea și catalizarea unei forțe politice unioniste suficiente, astfel încât românii basarabeni să fie reprezentați în Parlamentul de la Chișinău. „Noi, la Uniunea Salvați Basarabia, un partid unionist din Republica Moldova, ne-am frământat în interiorul formațiunii, dar și împreună cu colegii de la Mișcarea politică Unirea, care ar fi soluția cea mai corectă, cea mai simplă și cea mai tranșantă pentru unioniști. Astfel să oferim cetățenilor Republicii Moldova care vor să voteze în aceste alegeri pentru unirea Basarabiei cu România, pentru aderarea directă la NATO și UE, nu prin visuri chinuitoare, să le oferim o forță politică puternică, pan-românească, o forță care ar ajunge în Parlament cu un grup parlamentar puternic”, a spus Valeriu Munteanu.

„Dezideratele statutare și programatice ale Uniunii Salvați Basarabia, adoptate la congresul din iulie 2019 – națiunea, libertatea, familia și credința – coincid întocmai cu cei patru piloni fundamentali ai AUR – națiunea, libertatea, familia și credința, care sunt de fapt haine ale națiunii noastre române. Sunt acei piloni care au ajutat basarabenii noștri să reziste în perioada ocupației țariste rusești, dar și în perioada ocupației sovietice”, a mai spus politicianul.

Prezent la conferință, președintele AUR din Republica Moldova, Vlad Bilețchi, a spus că USB și-a asumat o decizie curajoasă. Or, în Republica Moldova sunt mai multe formațiuni politice și cel mai tragic lucru e că unioniștii sunt deocamdată împrăștiați și dezbinați în foarte multe partide. Potrivit lui, această dezbinare este cauza absenței unioniștilor în Parlamentul din Republica Moldova, iar acest fapt împinge clasa politică spre alianțe nefirești, care aduc la putere hoți. Vlad Bilețchi a mai spus că decizia de a participa în comun la alegeri este curajoasă.

Daniel-Gheorghe Rusu, viceliderul AUR, parlamentar în România, spune că, ori de câte ori vine în Basarabia, pe aceste meleaguri românești, găsește aceiași oameni sinceri, frumoși, dar de cele mai multe ori triști. „Triști, la fel ca și în România, pentru batjocura pe care trebuie să o suporte de 30 de ani încoace, de la o clasă politică care pare că nu se mai satură să mintă, să fure, să înșele, să ademenească poporul și nu în ultimul rând să îndrăznească, o dată la patru ani, să cerșească din nou voturile alegătorilor”, afirmă Daniel-Gheorghe Rusu. Acesta s-a adresat alegătorilor din Republica Moldova, îndemnându-i să facă o alegere corectă. „Dragilor, românii nu sunt dispersați, românii sunt uniți, românii vor vota AUR pe 11 iulie. Iar voi cei care doar doriți doar liste și nume pe liste veți rămâne niște generali simpli, niște lupi singuratici, care veți umbla dintr-o parte în alta, pentru că asta ați învățat să faceți. Românii se vor trezi, așa cum s-au trezit dincolo de Prut și vor da dovadă încă o dată că istoria nu iartă minciuna”, a mai spus Daniel Gheorghe Rusu.

Ciprian Ciubuc, deputat basarabean în Parlamentul României, a declarat că AUR este un partid unionist, care s-a fondat pentru a uni toți românii din toate teritoriile istorice ale României Mari, iar unul dintre obiective este unirea cu Republica Moldova. „Există un singur partid AUR în tot spațiul românesc, de la Timișoara până la Tiraspol, chiar dacă juridic avem AUR înregistrat în România și AUR înregistrat în Republice Moldova, avem aceeași doctrină conservatoare. Suntem un partid dreapta, pro-european și avem ca valori familia, credința, națiunea română și libertatea – valori pe care le-am învățat de la strămoșii noștri”, a precizat Ciprian Ciubuc.

Începând cu vineri, 14 mai, candidații la funcția de deputat pot depune actele la CEC. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.