Puciul din august 1991, practic, a determinat sfârșitul ciclului de viață a fostei Uniuni Sovietice. În acest sens, puciul respectiv a însemnat un factor distrugător fatal pentru defunctul stat. Și nu putea să fie altfel, pentru că asemenea factori fatali pentru URSS au existat un șir întreg pe parcursul a circa 70 de ani de existență. Mai mult, URSS s-a și născut, în anul 1917, de asemenea dintr-un puci care și acesta i-a determinat sfârșitul dezonorant chiar din ziua de naștere a acelui stat. Acest amalgam de puciuri este o întâmplare sau o legitate pentru existența și finalul acelui stat și pentru alte state așezate pe principii asemănătoare? Cele două puciuri au mai multe trăsături comune sau mai mult diferențe? Ce este de făcut ca era puciurilor să nu se mai întoarcă, Despre aceasta au discutat participanții la dezbaterea publică „URSS: născută și distrusă de puciuri”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că „puci” înseamnă lovitură de stat. Adică, preluare violentă a puterii în stat, efectuată inevitabil cu încălcarea normelor constituționale și legale în vigoare la momentul loviturii de sta, de obicei cu utilizarea forței pentru a sechestra centrele guvernamentale și a izola fizice a liderilor aflați în exercițiul funcțiunii în mod legal. „În terminologia politică, conceptul de „revoluție” este aplicat evenimentelor de masă de amploare, însoțite de schimbări sociale fundamentale, în timp ce conceptul de „lovitură de stat” este folosit pentru o schimbare violentă a puterii de vârf, realizată de un grup relativ restrâns de oameni. Deci, revoluția are o durată mai mare, iar puciul are termen mai restrâns”, explică expertul.

Igor Boțan a menționat că bolșevicii și aliații lor au numit evenimentele din octombrie 1917 o „revoluție”, alteori „lovitură”. În ședința Sovietului deputaților muncitorilor și soldaților din Petrograd din 25 octombrie (7 noiembrie 1917), Lenin și-a ținut faimosul discurs: „Tovarăși! Revoluția muncitorească și țărănească, despre necesitatea de care tot vorbeau bolșevicii, s-a întâmplat!”.

În același timp, în articolul lui Stalin dedicat primei aniversări a puciului din octombrie (1918), una dintre secțiuni se numea „Despre lovitura din octombrie”. În rusă – «Об октябрьском перевороте». În primul deceniu după revoluție, a fost adesea numită Revoluția din octombrie. Către sfârșitul anilor 1930, denumirea de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a fost stabilit în istoriografia oficială sovietică.

Igor Boțan a precizat că alegerile în Adunarea Constituantă au avut loc pe 12-14 (25-27) noiembrie 1917. La 27 octombrie (9 noiembrie 1917, Consiliul Comisarilor Poporului a adoptat decretul cu privire la presă, potrivit căruia „toate organele de presă care au cerut rezistență sau nesupunere față de guvern, au semănat confuzie și au împins la acțiuni cu caracter criminal, sunt închise. Puciul s-a terminat pe 5 ianuarie 1918, când a fost dizolvată forțat Adunarea Constituantă, iar apoi a urmat revoluția.

„Puciul din august din 1991 – evenimentele din 18-21 august 1991 din Uniunea Sovietică, care au fost evaluate de oficialii și autoritățile de stat din Uniunea Sovietică drept „conspirație”, „lovitură de stat” și „preluare neconstituțională a puterii”. A fost o încercare a membrilor Comitetului de Stat de Urgență de a împiedica semnarea Tratatului unional programată pentru 20 august. Lovitura de stat a dus la discreditarea definitivă a autorităților aliate și a Partidului Comunist. Cum spuneam acest, Comitetul de Stat pentru Starea de Urgență a fost o autoritate autoproclamată, care a existat între 18 august și 21 august. Motivația oficială a fost că pentru semnarea tratatului nou privind o confederație și-au dat asentimentul doar 9 din cele 15 republici sovietice”, spune Igor Boțan.

Vicepreședintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, istoricul Ion Negrei, consideră că, în cazul puciurilor, lucrurile nu se întâmplă din senin, ci sunt o consecință a unor realități. „Și realitățile în momentul producerii puciului bolșevic din Rusia în octombrie 1917 sunt mai multe – întreaga lume se afla în război. Or, Primul Război Mondial dura deja al patrulea an, toate țările fiind încadrate. Era o nemulțumire generală a soldaților, a muncitorilor, a țăranilor, pentru că războiul continua cu distrugeri mari, jertfe umane și alte consecințe”, spune istoricul.

„În Rusia, aceste lucruri au devenit foarte pronunțate și agravante ca rezultat al unei revoluții. Înainte de puciul din octombrie 1917, în Rusia s-a produs o revoluție burghezo-democratică. Este vorba despre revoluția din februarie. Regimul autocrat, monarhic din Rusia este înlăturat și se instaurează un regim democratic cu tentă liberală, deși majoritatea erau social-revoluționari. Evenimentul a produs un efect colosal în lume – pe o șesime din teritoriul globului s-a produs un eveniment – cădea ultimul imperiu, Imperiul rus care se manifestase atât de dur, atât de îndelungat. Lucrurile au fost salutate și în Rusia, și în afara Rusiei de către popoare”, a notat Ion Negrei.

Istoricul susține că popoarele care făceau parte din Imperiul Rus au simți o descătușare, având o posibilitate de a-și așeza viața politică națională, culturală pe temeiuri proprii și firești. Potrivit lui, aceste lucruri au produs un „dezgheț” al energiilor, pe fundalul nemulțumirilor, al războiului, al sărăciei etc. „Acest parcurs democratic nu convenea multora – o parte din societate a salutat, o parte nu. Desigur, puterea instalată după revoluția din februarie 1917 era șubredă. Nu puteai în condiții de război și într-o societate fostă monarhică să vii cu un regim liberal, democratic imediat și să menții acest proces, să livrezi rezultate. Or, așteptările erau mari, iar rezultatele puține. Și bolșevicii se folosesc de criza instaurată de guvernul provizoriu și provoacă această răsturnare de guvern în octombrie”, precizează vicepreședintele Asociației Istoricilor.

Ion Negrei a menționat că în consecință se instalează Guvernul comisarilor narodnici în frunte cu Lenin – un guvern care a venit prin lovitură de stat și care nu avea sprijin popular. Și pentru ca să capete imagine pe interior, dar și în afară, au utilizat diverse noțiuni inadecvate unui puci, pe care l-au numit „revoluție” „Și pentru a o deosebi și a-i da impact mai mare în lume au numit-o „Marea revoluție din octombrie”, acestea fiind procedee de propagandă. Această denumire s-a încetățeni în mediul propagandistic în 1927, când se împlineau 10 ani de la lovitura de stat. Însă, juridic s-a stipulat abia în Constituția din 1936. În fond este o lovitură clasică, un puci clasic care a avut consecințe nefaste în societate și pe plan intern, și pe plan mondial”, a mai spus istoricul.

Directorul Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Marin Gherman, lector universitar, dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a menționat că anul 1917 este un model pentru cercetătorii interesați de istoria și procesele socio-politice din Rusia care caută un răspuns la o întrebare firească: „Cât poate să dureze o guvernare liberală pe teritoriul Rusiei?”. „Numim revoluție evenimentele din februarie 1917, o revoluție însemnând o schimbare a orânduirii socio-politice, economice, după caz a modului de gândire. Atunci, tot globul a aplaudat: iată că Rusia se aliniază la modelele liberale și la schimbări. Globul respira această schimbare anti-monarhică, pro-democratică în spiritul proceselor care s-au desfășurat pe parcursul ultimilor decenii până atunci în alte țări”, susține Marin Gherman.

Însă, potrivit lui, ceea ce s-a numit „revoluția din februarie” nu a produs schimbări revoluționare la nivel macro, schimbări revoluționare a produs lovitura de stat care s-a desfășurat în octombrie 1917. „Noi nu am avut o Uniune Sovietică liberală drept consecință a revoluției din februarie, ci am avut schimbări revoluționare în modul de gândire – crearea unui stat totalitar, preluarea controlului statului asupra tuturor domeniilor socio-politice, tocmai în urma loviturii de stat din 1917”, menționat airectorul Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți.

El a declarat că și la nivelul științelor politice este o mare discuție ce se numește o revoluție – evenimentul istoric în sine sau consecințele acestui eveniment? Și a doua discuție – cât de mult poate fi acceptată formula că în urma unei lovituri de stat, chiar și a unei dictaturi, poate să se producă democratizarea unei societăți?

Marin Gherman consideră că revoluția din februarie 1917 a fost o consecință firească a tendințelor din interiorul Rusiei, „iar dezamăgirea care s-a produs foarte repede în raport cu  guvernul provizoriu de atunci, arată cât de obosită cronic era societatea rusă de atunci, cât de indiferentă se poate face o societate lipsită de educație civică corespunzătoare și nealfabetizată în unele privințe, la câteva luni și cât de ușor a fost preluată puterea de către acești marginali, fără a avea o rezistență din partea poporului. Marginali pentru că nu aveau nicăieri o susținere bolșevicii în acea perioadă. Altfel spus este o boală a unor popoare din estul european și Rusia face parte din această categorie. Ușor distrugem un regim și apoi nu avem suficiente resurse, capacitatea să apărăm valorile pentru care am luptat. În Rusia aceasta s-a produs chiar foarte repede”, a mai spus Marin Gherman.

Dezbaterea publică cu tema „URSS: născută și distrusă de puciuri”, este ediția a 16-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.