Urmărirea penală în privința lui Igor Dodon în dosarul Energocom a fost finalizată

Procurorii au finalizat acțiunile de urmărire penală pe episodul incriminat fostului președinte Igor Dodon vizat în cauza penală denumită generic „Energocom”. Învinuitul și apărătorii săi s-au prezentat în fața procurorilor din cadrul Procuraturii Generale, unde au fost informați în modul prevăzut de lege despre finisarea acțiunilor de urmărire penală, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că fostului șef de stat i se incriminează depășirea atribuțiilor de serviciu, infracțiune admisă de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat. Învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Igor Dodon este învinuit că din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.

Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 - iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Aferent subiectului investigat, procuratura precizează că urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine înregistrate în zone offshore, pe contul cărora au fost transferate o parte din mijloacele financiare rezultate din contractul   privind procurarea energiei electrice de către SA „Energocom”, unele dintre care sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vladimir Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi, care sunt beneficiarii finali a unei părţi din mijloacele financiare obținute din „schema cu energia electrică”.

Investigațiile penale în continuare vizează și transferurile mijloacelor bănești din „schema cu energia electrică” efectuate în contul unui partid politic din Republica Moldova, persoane fizice și companii afiliate unor persoane cu funcții de rang înalt în stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.