Uniunea tineretului comunist din Moldova infirmă că ar avea legături cu mişcarea „Antifa”

Organizaţia de tineret a Partidului Comuniştilor susţine că nu are nicio legătură cu mişcarea „Antifa”, iar informaţiile false despre legătura cu aceasta ar fi tirajate de către mijloace de informare în masă care se supun actualei guvernări, transmite IPN.

Potrivit declaraţiei remisă presei de către Uniunea tineretului comunist din Moldova, timp de 19 ani, de când există, a organizat mai multe evenimente dedicate combaterii fascismului. Uniunea a pregătit şi un plan de activităţi pentru a sărbători 70 de ani de la victoria asupra fascismului, şi a colaborat, în acest sens, cu mai multe organizaţii de profil, locale şi internaţionale. Cu toate acestea, organizaţia de tineret a PCRM declară că nu are nimic în comun cu acţiunile Drujinei antifasciste „Antifa” şi solicită ca mass-media să nu inducă lumea în eroare.

Anterior, presa a scris că mai mulţi tineri, care purtau maiouri cu inscripţia: „Antifa”, au fost reţinuţi de poliţie după ce au scris pe asfalt, în faţa Ambasadei Ucrainei la Chişinău: „Salvaţi poporul din Donbas”.  Potrivit materialelor din presă, organizaţia „Antifa” ar fi condusă de către deputatul comunist Grigore Petrenco şi de fostul deputat comunist, Mark Tkaciuk.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.