Uniunea Pensionarilor susține angajamentele Platformei DA privind persoanele în etate

Reprezentanții Uniunii Pensionarilor își exprimă îngrijorarea față de situația din țară și față de situația în care au ajuns sute de pensionari. Or, potrivit lor, această categorie este tot mai mult umilită, dar în același timp măgulită cu promisiuni false de către politicieni. Într-o conferință de presă, susținută la sediul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, membrii Uniunii și-au exprimat susținerea pentru formațiune, menționând că au analizat programele electorale ale mai multor formațiuni, dar cel mai real și apropiat de viziunea lor este cel propus de Platforma DA, transmite IPN.

„Sistemul actual de pensii seamănă cu o bombă ce poate exploda în orice moment. Pensia minimă calculată de Biroul Național de Statistică în 2021 chipurile era de 2 104 lei, față de anul precedent – 2 067 de lei. Dar în realitate, 40% din numărul total al pensionarilor primesc pensii sub pragul minim de existență. Cei mai mulți dintre ei, circa 400 de mii de pensionari, primesc o pensie de 1000-1100 de lei sau chiar și mai puțin”, a declarat Victor Leancă, președintele Uniunii Pensionarilor.

Victor Leancă consideră că adevărate reforme pentru susținerea persoanelor în etate s-ar realiza prin majorarea alocărilor pentru fondul de pensionare, precum și prin folosirea rațională a banilor din bugetul de asigurări sociale. De asemenea, este necesară implementarea noilor tehnologii pentru creșterea productivității și salariilor, pentru lupta contra salariilor în plic, dar și susținerea persoanelor în etate de a se recalifica și de a spori veniturile privind o pensie de vârstă.

Vicepreședinte al Uniunii Pensionarilor, doctorul în economie Vladimir Lupașcu, a spus că politicul s-a compromis în ceea ce ține de grija față de persoanele în etate, pe care le consideră valoroase doar în campania electorală. Potrivit lui, politicienii sunt gata să acorde pomeni electorale doar pentru a mai câștiga puterea pentru patru ani. Vladimir Lupașcu a mai spus că, până în prezent, doar cei din Platforma DA le-au acordat atenție, au promovat inițiative în Parlament, iar pensionarii au fost ajutați.

Membrii Uniunii au menționat că au analizat programele electorale ale mai multor formațiuni, dar cel mai real și apropiat de viziunea lor este progrmul propus de Platforma DA. Printre prioritățile enunțate de Platformă se numără pensii minime de 3 000 de lei, în următorul an.

Platforma DA propune și revizuirea Venitului Lunar Minim Garantat de Stat, care este utilizat la plata ajutorului social și a ajutorului pentru perioada rece a anului. Reducerea plăţilor ineficiente, revizuirea schemelor de plăți targhetate, instituirea suportului integrat, care presupune cumularea plăţilor şi serviciilor pentru a depăși situațiile de criză/vulnerabilitate. Formațiunea mai promite că va dezvolta un sistem de servicii de reabilitare și re-incluziune în câmpul muncii prin sporirea rețelelor de prestatori de servicii sociale specializate, precum și va spori eficiența sistemului de protecție socială prin instrumente de stimulare a angajatorilor, însemnând stimulente economice pentru angajatorii care angajează persoane în etate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.