 |
|
| Anatol Țăranu | |
Recent, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu postat pe site-ul TF-1 și preluat fragmentar de RIA Novosti, a dezvăluit în termenii următori versiunea oficială a Kremlinului privind războiul din Ucraina: „Facem ceea ce suntem obligați să facem: protejăm oamenii și protejăm limba rusă, care a fost discriminată și atacată în mod direct de regimurile succesive din Ucraina, atât sub Poroșenko, cât și sub Zelenski. Protejăm Ucraina de nazificare, care are loc de mulți ani, cu complicitatea directă a Occidentului... De aceea, operațiunea noastră militară a fost inevitabilă”.
O perspectivă mai mult decât sumbră pentru Republica Moldova
Din declarația lui Lavrov reiese că Rusia este în drept să atace discreționar orice țară în care arbitrar bănuiește discriminarea limbii ruse și a intereselor vorbitorilor de limbă rusă. În aceste condiții, urmând logica înaltului demnitar rus, orice stat în care locuiește o cât de mică comunitate de vorbitori ai limbii ruse, automat devine potențială victimă a agresiunii militare ruse. Este evident, că această logică războinică acoperă, în primul rând, spațiul post-sovietic, spațiu pe care actualii potentați de la Kremlin îl identifică prin sintagma generică, „lumea rusă”. Este o perspectivă mai mult decât sumbră pentru Republica Moldova, în care există un relativ numeros grup de vorbitori de limbă rusă, neintegrat lingvistic și cultural în ambianța de limbă și cultură națională a majorității populației, nostalgic după privilegiile fostei națiuni imperiale dominante în defunctul URSS.
Astăzi cel mai sigur factor al securității militare a Republicii Moldova este geografia, care ne desparte prin teritoriul Ucrainei de armata rusă invadatoare. Însă această pavăză naturală poate să dispară în cazul căderii Odesei și joncțiunii forțelor militare ruse cu Transnistria separatistă. De treizeci de ani guvernările de la Chișinău incalificabil au ignorat măsurile de asigurare a securității statului moldovenesc și a cetățenilor lui. Au fost ratate soluții cardinale de desprindere de fosta metropolă colonială, de pretențiile sale revanșarde în ascensiune. Întreaga gravitate a problemelor cu care s-a confruntat tânărul stat moldovenesc pe parcursul istoriei sale, în primul rând, a fost cauzată de identitatea națională deformată care, la rândul său, a perpetuat în societate mentalitățile învechite, tolerante față de fostului regim colonial opresiv. Românofobia, conjugată cu moldovenismul vulgar, pilonii ideologici de bază ai colonialismului rus în Moldova la est de Prut, continuă să rămână instrumentul cel mai eficient de păstrare a dependenței neocoloniale a Republicii Moldova și principalul obstacol în calea modernizării prin integrarea românească și europeană a statului moldovenesc.
Republica Moldova: Europa Centrală sau Europa de Est?
Prin tradiția istorică, limba și cultura populației majoritare, Republica Moldova este parte inalienabilă a spațiului etnocultural românesc și, prin acestea, a Europei Centrale, cu trăsături distincte de cele ale spațiului est-european, în care sânt puternice tendințele culturale eurasiatice. Formalizarea politică a apartenenții Republicii Moldova la spațiul european, distinct de cel eurasiatic, se face în modul cel mai firesc prin omogenizarea multiaspectuală a diverselor sfere de viață cu România. Printre primii pași pe această dimensiune au fost încercările decidenților politici de la București de a încetățeni în dialogul politic dintre două state de pe Prut a formulei „două state românești”. Însă guvernările pro-ruse de la Chișinău au sabotat tacit această inițiativă, ea rămânând familiară doar în spațiul mediatic și în zona politicului informal.
În aprilie 2000, în cadrul definitivării textului Tratatului interstatal de parteneriat privilegiat și cooperare între România și Republica Moldova, a existat propunerea de a concepe conținutul lui în spiritul unui tratat deosebit de cele tradiționale între două state, atribuindu-i caracterul de „privilegiat și de frățietate”. Însă, Chișinăul iarăși a blocat această perspectivă. Mai târziu, în anul 2002, în România, programul politic al Partidului Unității Națiunii Române conținea o propunere de inițiativă pentru comunitatea statelor românești ca persoană de drept juridic, recunoscută pe plan european. Se avea în vedere colaborarea dintre cele două state în domeniul politicii externe, economic, cultural și în alte direcții care putea să le le asigure compatibilitatea pentru o integrare, dacă nu simultană, cel puțin succesivă, dar de succes în UE. O propunere care nu a depășit pragul unei inițiative politice fără aplicare practică.
Uniunea Interstatală ca alternativă „memorandumului Kozak”
Tentativa Moscovei de a restabili dependența colonială a Republicii Moldova față de Rusia prin federalizarea statului moldovenesc în conformitate cu prevederile așa-numitului „Memorandum Kozac”, a trezit o reacție de amplu protest în interiorul societății moldovenești. Pentru tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova devenea cert faptul garantării unui viitor civilizat doar prin amplificarea solidarității pan-românești multidimensionale. În fața pericolului permanentizării crizei cronice, care a afectat Republica Moldova pe fundalul embargourilor economice rusești, în anul 2006, pe platforma proaspăt reconstituitului Partid Național Liberal din Moldova, a fost formulat un proiect special - politic, social-economic și cultural - numit Uniunea Interstatală România–Republica Moldova. Acest proiect putea fi înfăptuit cel mai lesne prin semnarea, între România și Republica Moldova, a unui tratat interstatal de frățietate și de parteneriat european privilegiat, ce trebuia să urmărească ca scop major integrarea plenară a celor două state românești în UE. Era un proiect de europenizare, de utilizare cât mai rațională a resurselor care puteau veni din partea Uniunii Europene, în scopul modernizării rapide a acestora și recuperării rămânerii în urmă a Republicii Moldova. Se preconiza repetarea experienței creșterii economice și reformelor promovate de România, devenită în 2007 membru al UE, întru consolidarea capacității statului moldovenesc de a onora standardele europene. Se preconiza, că urmarea exemplului României ar fi adus și Republica Moldova, în următorii zece ani – 2008-2018 -, la standardul de viață comparabil cu al unui stat din componența UE.
Uniune interstatală bazată pe paritate de interese
În viziunea PNL-Moldova, conceptul Uniunii Interstatale România—Republica Moldova putea include formarea etapizată a organelor de coordonare a politicilor acestei structuri, între care o Adunare Parlamentară, formată dintr-un număr egal de deputați din ambele state, ce urmau să se întrunească în sesiuni periodice la București și Chișinău și care avea misiunea să se preocupe de armonizarea și omogenizarea legislației Republicii Moldova cu cea a României, de votarea Bugetul special al Uniunii Interstatale. Totodată, Comisia Executivă interstatală, care avea să dispună de oficiul central la Iași, formată dintr-un număr egal de reprezentanți ai Guvernelor României și Republicii Moldova, urma să aibă în sfera sa de coordonare executarea Bugetului special, a politicilor de apropiere a Republicii Moldova de UE prin omogenizarea sferelor economică, politică, socială, culturală, de securitate și apărare a celor două state românești, obținerea și realizarea unui mini-plan Marshall internațional pentru soluționarea conflictului transnistrean și reabilitarea social-economică post-conflict a Republicii Moldova, identificarea proiectelor de asistență financiară pentru Fondul comun de pensionare al Uniunii Interstatale românești. Prin Casa Socială Interstatală se preconiza promovarea unificării etapizate a sistemelor de pensionare din cele două state și gestionarea fondurile de pensii sociale comune.
În ajunul alegerilor parlamentare, din aprilie 2009, s-au purtat tratative privind participarea PNL la scrutin pe listele electorale ale PLDM - partid la acel moment cu șanse reale de accedere în Parlament. Se preconiza că membrii PNL, deveniți deputați pe listele PLDM, vor constitui un grup parlamentar distinct în cadrul viitoarei fracțiuni parlamentare liberal-democrate, cu misiunea de a promova la nivel parlamentar conceptul Uniunii Interstatale România – Republica Moldova. Însă interesele egoiste de grup din interiorul PNL au zădărnicit alianța electorală cu PLDM, fapt ce a adus la ratarea șansei de a lansa ideea Uniunii Interstatale pan-românești de la tribuna Parlamentului și, aducând, în consecință, PNL-Moldova la scindare și starea de partid extraparlamentar cronic.
Uniunea Interstatală ca alternativă „lumii ruse” și în calitate de cale scurtă spre UE
Astăzi, Republica Moldova este în căutarea măsurilor de creștere a rezilienței sale în fața escaladării pretențiilor hegemonice ale Moscovei privind așa-numitul spațiu al „lumii ruse”, ultima cea mai pregnantă manifestare a acestor pretenții agresive fiind războiul din Ucraina. O formulă politico-diplomatică radicală de detașare a Republicii Moldova de „lumea rusă” și, deci, de spațiul pe care Rusia îl revendică ca zonă de influență geopolitică preferențială a sa, este declararea de către Parlamentul Republicii Moldova a caracterului românesc al statului moldovenesc și confirmarea acestui statut identitar prin crearea unei Uniuni Interstatale pan-românești cu România. Transpunerea în viață a unui asemenea proiect geopolitic de solidaritate românească, nu doar ar contribui la creșterea rezilienței Republicii Moldova în fața pericolului unei agresiuni militare ruse, dar și ar servi temei puternic pentru negocierea unei căi aparte pentru statul moldovenesc de integrare europeană.
„Tertium non datur”?
Cel puțin, fezabilitatea înfăptuirii unui asemenea proiect ar putea să devină subiect de discuție a preconizatei pentru viitorul apropiat ședințe comune a parlamentelor celor două state românești de la Chișinău. La timpuri de criză profundă, provocată de agresiunea militară rusă împotriva vecinului nostru Ucraina, se cer și măsuri extraordinare de salvgardare a statului și poporului în fața unui pericol existențial de război. Așa cum Finlanda și Suedia, state cu statut de neutralitate de lungă durată, ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina, au apelat la măsuri extraordinare pentru garantarea securității sale prin aderarea la NATO, așa și Republica Moldova este obligată să recurgă la soluții cardinale de securitate prin punerea în aplicare a proiectului de inițiere și consolidare a unității naționale românești. Tărăgănarea și jumătățile de măsuri ar putea fi fatale pentru Republica Moldova și poporul ei. În timpuri de restriște se manifestă cel mai pregnant înțelepciunea vizionară și determinarea politică a oamenilor de stat. Este foarte probabil, că în situația geopolitică actuală, dictonul roman – tertium non datur - este cel mai potrivit pentru descrierea soluției optime de securitate pentru Republica Moldova. Să sperăm că actuala guvernare pro europeană din Republica Moldova este la înălțimea provocărilor timpului și nu va rata șansa istorică de accelerare a procesului de integrare europeană prin punerea în aplicare a proiectului unității naționale românești.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
