Uniunea Europeană salută şi sprijină acţiunile preconizate pentru reformarea justiţiei
La 20 ianuarie 2011, Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a avut o întrevedere cu E.S. Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind situaţia din Republica Moldova după alegerile parlamentare anticipate şi formarea noului Guvern.
Alexandru Tănase l-a informat pe oficialul european despre reformele preconizate de noul Guvern în domeniul justiţiei. Ministrul Justiţiei a menţionat că reforma justiţiei se va axa pe trei domenii prioritare: organizarea judecătorească, reforma procedurilor şi reforma procuraturii. „Reuşita însă depinde de voinţa politică, dar şi de capacitatea de a atrage aliaţi, precum şi de măsura în care se va obţine susţinerea societăţii pentru realizarea reformelor. Contăm pe sprijinul tuturor, pentru că anul trecut Ministerul Justiţiei a cam rămas singur împotriva tuturor. Trebuie să fim conştienţi că reforma justiţiei reprezintă un teren solid pentru restul reformelor, care nu vor merge dacă în justiţie nu se vor face progrese. Este necesară stabilirea unor reguli de joc, pe care să le respecte toţi, în egală măsură. Încercăm să transmitem mesajul că sistemul judecătoresc nu trebuie implicat în politică. În cei 8 ani de guvernare comunistă, s-a urmărit subordonarea corpului judecătoresc, pentru a fi transformat într-un instrument politic. Noi însă ne propunem să construim o justiţie eficientă, astfel încât să nu conteze ce partid guvernează ţara, iar orice decizie politică să poată fi verificată de justiţie”, a declarat Ministrul Justiţiei.
Dirk Schuebel l-a felicitat pe Alexandru Tănase pentru reconfirmarea sa în funcţia de Ministru al Justiţiei şi şi-a exprimat satisfacţia privind proiectele ambiţioase de reformare a justiţiei inserate în noul Program de Guvernare. Şeful Delegaţiei Comisiei Europene a menţionat că sarcina reformării justiţiei este extrem de dificilă, însă abordarea este una corectă. „Pentru a schimba situaţia din justiţie sunt necesare măsuri serioase şi drastice. Reforma justiţiei trebuie să fie printre primele trei priorităţi de top ale ţării, deoarece succesul tuturor reformelor depinde în cea mai mare măsură de succesul reformei justiţiei. În egală măsură, progresele în domeniul justiţiei şi afacerilor interne vor fi determinante pentru avansarea dialogului privind liberalizarea regimului de viză”, a subliniat Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova.
În acelaşi timp, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene a reiterat că Uniunea Europeană va acorda ţării noastre tot suportul de care va avea nevoie pe calea reformelor. „Uniunea Europeană este doritoare şi pregătită să ofere asistenţă Republicii Moldova în acest sens, alături de alţi parteneri cum sunt Consiliul Europei, SUA ş.a.”, a declarat Dirk Schuebel. În acest context, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene a menţionat disponibilitatea Uniunii Europene de a spori asistenţa acordată Republicii Moldova în domeniul justiţiei. În particular, Dirk Schuebel a specificat că pentru anul 2011 vor fi alocate fonduri pentru implementarea unui nou program comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei privind suportul pentru reforma justiţiei, iar, cu începere din anul 2012, Uniunea Europeană preconizează acordarea suportului bugetar direct pentru domeniul justiţiei şi poliţiei în valoare de circa 50 de milioane de euro.
Ministrul Justiţiei a mulţumit Şefului Delegaţiei Comisiei Europene pentru asistenţa valoroasă acordată până în prezent şi a subliniat necesitatea susţinerii din partea partenerilor internaţionali pentru reuşita reformelor. Ministrul Justiţiei menţionat că, în acelaşi context, va efectua o vizită la Strasbourg în perioada 27-28 ianuarie 2011, unde va avea întrevederi cu Secretarul General al Consiliului Europei, Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Directoratul General pentru Afaceri Juridice şi Drepturile Omului, precum şi cu Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a solicita sprijinul Consiliului Europei la reformarea justiţiei, în special în partea ce ţine de expertizarea proiectelor de legi care vor fi elaborate în domeniul justiţiei.