|
|
|
În contextul dramei provocate de Covid-19, platforma euroasiatică este utilizată pentru a promova narațiuni pro-ruse pe arena internațională, printre care și urgența de a pune capăt sancțiunilor economice și financiare contra Rusiei...
|
Dionis Cenușa, Columnist principal |
|
Aflarea în epicentrul epidemiei a impus Uniunii Europene dileme existențiale a căror trăsătură comună este prevalarea intereselor naționale asupra celor supranaționale. Gradul excepțional de integrare europeană a creat interdependențe care sunt benefice în situații de normalitate, dar care se convertesc ușor în hazarduri pe timp de criză. Dilemele europene nu se regăsesc în proiectele integraționiste din proximitatea estică. Atunci când Vladimir Putin și alți părinți spirituali ai Uniunii Economice Euroasiatice (Uniunea Euroasiatică) au plagiat mecanismele de funcționare ale UE, aceștia au omis faptul că proiectele integraționiste presupun în măsură egală împărtășirea avantajelor comune și asumarea responsabilităților și, respectiv, a riscurilor colective. Criza sanitară a evidențiat că interconectările din interiorul Uniunii Euroasiatice au o intensitate scăzută, iar structurile euroasiatice dispun de atribuții minime – reglementarea regimului vamal și coordonarea politicilor sectoriale. În totalitatea sa, integrarea euroasiatică este suficient de sudezvoltată pentru a fi la fel de paralizată de criza sanitară precum proiectul european.
În demersul politic, formulat de șefii statelor euroasiatice ca reacție la criza sanitară (14 Aprilie 2020), guvernele și băncile naționale sunt plasate de asupra Comisiei Euroasiatice în lista responsabililor pentru dezvoltarea soluțiilor anti-pandemice concrete și alocarea surselor financiare necesare. Asemenea prioritizare nu este deloc întâmplătoare. Persistă rupturi între deciziile politice adoptate la nivel național și starea practică a lucrurilor în procesul de integrare euroasiatică. Din aceste considerente, Președintele Comisiei Euroasiatice Mikhail Myasnikovich a propus eliminarea inconsistențelor prin implementarea “direcțiilor stategice de dezvoltare a integrării economice euroasiatice până în 2025”, al cărui concept conține peste 300 de recomandări, aflate în proces de definitivare. În opinia lui Myasnikovich, “îndeplinirea angajamentelor” se află în centrul problemelor cu care se confruntă Uniunea Euroasiatică, punând presiune pe relațiile comerciale și chiar “încrederea reciprocă”. Totuși, într-o perioadă acută pentru orice proiect intergraționist, Uniunea Euroasiatică țintește aprofundarea și lărgirea sferelor economice de integrare (digitizarea comerțului și serviciilor vamale, cooperare în domeniul spațial, etc.). Pe 6 martie curent, în discuțiile despre perfecționarea proiectului euroasiatic, premierul Mikhail Mishustin considera că Rusia poate prelua “rolul de locomotivă a integrării euroasiatice” (Eurasian Commission, 6 March 2020). La două luni distanță de atunci, premierul rus este supus tratamentului împotriva Covid-19, iar Rusia s-a convertit în principalul front de răspândire a virusului în Uniunea Euroasiatică - 134,687 cazuri până pe 3 mai curent și peste 4 mii de cazuri noi înregistrate zilnic începând cu 17 martie.
În esență, gestionarea pandemiei în interiorul Uniunii Euroasiatice depinde de abilitățile anti-criză ale regimurilor politice, care, cu excepția Armeniei și Kârgâzstanului, sunt autoritare. Scenariul autoritarismului chinezesc „eficient” este improbabil în Uniunea Euroasiatică. Acolo, niciun stat nu dispune simultan de o verticală a puterii eficientă, capacități enorme de mobilizare politică, instituțională, economică, financiară și umană, dar și de posibilitatea de a sacrifica vieți umane cu același nivel de impunitate ca în China. Mai mult decât atât, giganții euroasiatici – Rusia și Kazahstan – au construit sisteme economice în jurul producției de petrol, care pe termen scurt și mediu se află în cădere liberă. Dintre toate statele Uniunii Eurosiatice, doar Armenia și Belarus beneficiază de asistența financiară bilaterală a UE (€92 milioane și respectiv €80 milioane) și alte fonduri oferite statelor Parteneriatului Estic pe timp de pandemie.
Imposibilitatea Comisiei Euroasiatice de a articula măsuri financiare, din lipsa unui buget euroasiatic, reduce substanțial perspectivele de avansare a integrării euroasiatice pe perioada crizei sanitare și ulterior. Contrar acestor constrângeri structurale, liderii statelor Uniunii Euroasiatice nu evită să mențină ambiții geopolitice. Astfel, pe lângă coordonarea acțiunile anti-pandemie, Comisia Euroasiatică intenționează să accelereze negocierile de liberalizare a comerțului cu țările terțe. Aceste obiective nu cuprind aderarea Uzbekistanului, al cărui președinte Shavkat Mirziyoyev optează pentru statutul de observator “pentru a clarifica ce convine și ce nu”. Reticența Uzbekistanului se poate aprofunda, dacă Uniunea Euroasiatică eșuează să-și demonstreze utilitatea în gestionarea crizei sanitare, mai departe decât elaborarea de recomandări.
Reacția lacunară a Uniunii Euroasiatice la pandemie
Pandemia s-a răspândit în interiorul Uniunii Euroasiatice cu o viteză mai lentă decât pe teritoriul UE. Primele cazuri de infecție erau importate din China, Iran sau Europa. Până la răspândirea virusului prin transmitere locală, statele euroasiatice au avut suficient timp pentru a institui restricții de călătorie pentru cetățenii străini. Republicile central-asiatice au închis frontierele practic imediat (1-2 zile) după identificarea primelor infecții, Rusia și Armenia au fost mai lente (după circa 3 săptămâni). Frontierele Belarusului nu sunt închise nici până în prezent, iar cetățenii beloruși pot călători doar în Rusia, deoarece vecinii vestici au sigilat frontierele începând cu mijlocul lunii martie, împreună cu alte state țări europene (Vezi Tabelul 1).
Tabel 1. Principalii indicatori despre răspândirea virusului Covid-19, 4 mai 2020
|
Armenia
|
Belarus
|
Kazahstan
|
Kârgâzstan
|
Rusia
|
Primul caz
|
1 Martie
|
28 Feb.
|
13 Martie
|
18 Martie
|
31 Ian.
|
Total infecții
|
2.386
|
16.705
|
3.964
|
830
|
134.687
|
Total decese
|
35
|
99
|
27
|
10
|
1.222
|
Închiderea frontierelor
|
24 Martie
|
Nicio restricție
|
15 Martie
|
17 Martie
|
18 Martie
|
Sursa: Johns Hopkins, date compilate de autor
Dacă răspândirea virusului în Rusia se menține (peste 4 mii de cazuri pe zi), atunci unele state euroasiatice vor simți asupra sa un dublu impact negativ până la terminarea pandemiei. După cum indică Banca Mondială, decelerarea economică a Rusiei poate reduce apetitul pentru importuri (Belarus, Armenia) și să diminueze semnificativ remitențele, inclusiv din cauza deprecierii rublei rusești (Armenia, Kârgâzstan).
Tabel 2. Exporturi către Rusia, perioada 2017-2019, miliarde dolari
|
Armenia
|
Belarus
|
Kazahstan
|
Kârgâzstan
|
Total
|
Rusia
|
Total
|
Rusia
|
Total
|
Rusia
|
Total
|
Rusia
|
2017
|
2,1
|
0,540
|
29,2
|
12,8
|
48,5
|
4,6
|
1,7
|
0,265
|
2018
|
2,3
|
0,641
|
33,7
|
12,8
|
61,1
|
5,2
|
1,8
|
0,356
|
2019
|
2,6
|
0,711
|
-
|
-
|
57,7
|
5,6
|
-
|
-
|
Sursa: UN Comtrade
Pachetul de măsuri anti-Covid-19 convenit de Uniunea Euroasiatică (Belta, 10 Aprilie 2020) însumează decizii anterioare adoptate în perioada 16 martie-8 aprilie. Măsurile combină reglementări vamale și tarifare foarte clare (anularea taxelor vamale pentru anumite importuri, restricționarea exporturilor vitale), dar și diverse propuneri cu tentă declarativă. Semnificația simbolică a măsurilor este mai mare decât aranjamentele practice asumate de către structurile euroasiatice. Conținutul acestor măsuri profilează cel puțin trei limite ale supranaționalismului și integrării euroasiatice:
În primul rând, acțiunile anti-pandemice de prevenire și minimizare a consecințelor crizei sanitare implică preponderent instituțiile naționale (serviciul vamal, reglementatori de piață, băncile naționale etc.). Din totalul de 20 de acțiuni din “pachetul anti-Covid-19” aprobat de către Consiliul Interguvernamental Euroasiatic pe 10 aprilie, doar trei măsuri formulează sarcini exprese către structurile euroasiatice.
Al doilea aspect se referă la gradul de acoperire financiară din resurse supranaționale. Instrumentele financiare destinate contracarării efectelor Covid-19 cuprind, pe de o parte – Banca Euroasiatică de Dezvoltare, iar, pe de altă parte – băncile naționale ale celor cinci state membre (Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Armenia). Intervențiile prescrise pentru aceste instituții financiare au caracter de recomandare. Unicul instrument real de finanțare, specificat în “pachetul de măsuri anti-Covid 19”, este Fondul Euroasiatic de Stabilizare și Dezvoltare (Fond anti-criză), gestionat de Banca Euroasiatică de Dezvoltare. Acesta dispune de $8,5 miliarde, dintre care doar 10% sunt accesibile în numerar, iar restul constituie obligațiuni de plată din partea celor cinci state membre ale Uniunii Euroasiatice și Tadjikistan. Agravarea rapidă a situației în Rusia anticipează ideea că stabilizarea macro-financiară a economiei ruse va necesita multiple resurse, inclusiv cele depozitate în Fondul anti-criză. În prezent, aproape 90% din bugetul acestui Fond este acoperit de contribuția Rusiei ($7,5 miliarde).
Cel de-al treilea element care explică caracterul limitat al supranaționalismului euroasiatic constă în omiterea mecanismelor de solidarizare euroasiatică, orientate pe ajutorarea concretă a întreprinderilor mici și mijlocii sau a cetățenilor prin programe specializate coordonate direct de Comisia Euroasitică și destinate guvernelor naționale (susținerea industriilor afectate, fonduri speciale de șomaj etc.). Deși instituțiile euroasiatice au primit un mandat clar de a facilita eliminarea oricăror bariere în comerțul inter-statal, autonomia acestora este în totalitate dependentă de deciziile politice ale centrelor politice naționale. Rusia se împotrivește unei birocrații supranaționale independente și robuste de tip european, pe care ministrul rus de externe Sergey Lavrov o vede “prea persistentă” și uneori “obsesivă” (MID.ru, 25 Aprilie 2020). În realitate, instituțiile europene funcționează într-o interdependență și balanță de puteri, clară și cu efecte juridice, între structurile supranaționale și statele membre. Negarea acestui principiu reprezintă principalul obstacol în dezvoltarea proiectului euroasiatic.
Ambiții geopolitice peste limitele euroasiatice
De la începutul crizei sanitare, Comisia Euroasiatică a fost reorientată pe monitorizarea și coordonarea relațiilor dintre autoritățile naționale cu scopul eficientizării implementării măsurilor anti-Covid-19. Obiecțiile repetate ale președintelui Comisiei Euroasiatice Mikhail Myasnikovich despre materializarea incompletă a angajamentelor euroasiatice fac aluzie la artificialitatea supranaționalismului euroasiatic și ponderea masivă a abordării interguvernamentaliste. În asemenea situații de neimplementare a hotărârilor Comisiei, oficialii euroasiatici nu fac niciodată referință la Tratatul de constituire sau la Curtea Uniunii Euroasiatice. Altfel spus, regulile jocului nu sunt dictate de efectele directe ale “legislației euroasiatice” și de un sens ascuțit al legitimității structurilor supranaționale, ci mai mult de căutarea compromisurilor politice.
Complementaritatea urmărită între aprofundarea integrării economice în Uniunea Euroasiatică până în 2025 și strategia 2030 de dezvoltare economică a Comunității Statelor Independente (CSI) vizualizează cercurile concentrice pe care Rusia le domină în spațiul ex-sovietic. De aceea, în ambele cazuri, raționamentele geopolitice dețin întâietate asupra intereselor economice. În timp ce integrarea euroasiatică tinde să extindă și să intensifice interdependențele actuale între statele membre, CSI a devenit o cameră de așteptare pentru eventuale valuri de lărgire a Uniunii Euroasiatice. Forța motrică a influenței geopolitice rusești în regiune este integrarea euroasiatică, restul organizațiilor post-sovietice reprezintă limitele geografice existente ale euroasianismului.
Până la criza sanitară, Uniunea Euroasiatică era promovată drept un mijloc intermediar de comunicare dintre Rusia și UE, mai ales după răcirea relațiilor bilaterale cauzată de agresiunea rusească în Donbas. Înainte de aceasta, inițiativa unei zone de liber schimb “de la Lisabona până la Vladivostok” între UE și Uniunea Euroasiatică viza descurajarea acordurilor de asociere, semnate de Moldova, Ucraina și Georgia cu UE. Evaluările lui Janis Kluge și Michael Richter arată că un acord de liber schimb între UE și Uniunea Euroasiatică ar veni cu multiple riscuri economice pentru cei din Est, dar și cu instabilitate politică pentru Rusia.
După declanșarea pandemiei, ca și alte structuri în care Rusia este prezentă (BRICS), platforma euroasiatică este exploatată pentru a promova demersul de “încetare a sancțiunilor economice și financiare unilaterale” (Eurasian Union, 14 Aprilie 2020). Ministrul rus de externe Sergey Lavrov accentuează ideea că integrarea europeană este testată, deoarece statele naționale râvnesc să “conteze pe propriile puteri” tot mai mult. Ipotetic, combinația a doi factori poate ajuta Rusia să creeze breșe în sancțiunile europene - aprofundarea crizei sanitare din Rusia și, respectiv, solidarizarea Italiei, unde simpatiile pro-ruse s-au lărgit, iar numărul euroscepticilor a urcat de la 47% în 2018 până 67 % în aprilie 2020 (FinancialTimes, April 2020). Ideea “flexibilizării” sancțiunilor europene față de Rusia deja sunt promovate în calitate de măsură pentru deblocarea impasului în implementarea “Acordurilor de la Minsk” (CrisisGroup, April 2020). Similar mecanismului de condiționalitate folosit de UE în acordarea asistenței macro-financiare, sancțiunile față de Rusia ar putea fi ridicate gradual în funcție de progresul în îndeplinirea angajamentelor de către partea rusă.
În loc de concluzie…
Criza sanitară verifică proiectele de integrare supranațională prin prisma coeziunii politice interne, solidarizarea resurselor financiare comune și rezistența reglementărilor supranaționale. Dar această criză testează atât supranaționalismul european avansa,t cât și cel euroasiatic, deocamdată, subdezvoltat.
Când egoismul național domină asupra solidarității colective, rolul organizațiile supranaționale poate deveni evaziv pe termen lung. De aceea, măsurile inițiate de UE pot servi ca sursă de inspirație pentru Moscova. Totuși, în viziunea Uniunii Euroasiatice, unele acțiuni ale UE sunt inaplicabile, iar altele – indezirabile, deoarece Rusia se opune unei birocrații supranaționale la fel de robuste ca cea europeană.
Rusia este cea care poate decide cât de mult Uniunea Euroasiatică trebuie să avanseze în direcția unui supranaționalism interdependent, nu doar dependent de guvernele naționale. Dar până atunci, în contextul dramei provocate de Covid-19, platforma euroasiatică este utilizată pentru a promova narațiuni pro-ruse pe arena internațională, printre care și urgența de a pune capăt sancțiunilor economice și financiare contra Rusiei.
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în
Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Politica externă „multi-vectorială” și integrarea europeană: realitățile din Serbia, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Aderare europeană diferențiată: decuplarea iminentă a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Polarizarea (geo)politică din Georgia și Moldova și mizele pentru UE și Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Predominanța factorului geopolitic în agenda de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Noua agendă de apărare a UE și dinamica din Europa de Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Prognoze pentru Europa de Est în 2024: Criza de influență a UE și reînnoirea electorală a autocrațiilor. Analiză de Dionis Cenușa
- Factorul ungar-rusesc și dimensiunea ucraineană a lărgirii UE spre Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza din Orientul Mijlociu și perspectiva europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezoligarhizarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei – condiția UE pentru avansarea perspectivei europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed
- Efectele pandemiei - între solidaritatea UE și reziliența vecinilor estici, Op-Ed
- “Guvernele căzătoare” din Moldova și Ucraina: Patru asemănări și două contraste, Op-Ed
- Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”? Op-Ed
- Efectele “macronizării” relațiilor UE-Rusia asupra vecinătății estice, Op-Ed
- Vocile „unioniste” din Moldova, migrația și integrarea europeană în Est, Op-Ed
- Imobilizarea oligarhilor în Moldova, Georgia și Ucraina: misiune (im)posibilă? Op-Ed
- Zece prognoze în 2020: Geopolitizarea oligarhiei în Moldova și apropierea UE-Rusia, Op-Ed
- Anul eurooptimismului “scurtat” în Moldova: Top 3 succese și regrese în 2019, Op-Ed
- Dialogul moldo-român: de la “ton calm” la regim de condiționalitate, Op-Ed
- Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed
- Dialogul UE-Moldova: Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Op-Ed
- Moldova și Serbia între extinderea UE și avansarea euroasiatică, Op-Ed
- Ajutorul macro-financiar al UE pentru Moldova: recompensă obiectivă sau stimulent politic?, OP-ED
- Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi, Op-Ed
- Guvernul reformelor din Moldova și “creditul de încredere” al UE, Op-Ed
- Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean, Op-Ed
- Fragilitatea guvernării de la Chișinău și agenda europeană până în 2020, OP-ED
- Deblocarea asistenței europene pentru Moldova: cu sau fără condiționalitate? Op-Ed
- „Primăvara anti-oligarhică” sau iluzii temporare în Moldova, Ucraina și Georgia, Op-Ed
- Cedarea regimului oligarhic, relansarea integrării europene în Moldova și agenda Rusiei, OP-ED
- Criza politică din Moldova: Depășirea complexului geopolitic și înfruntarea „statului capturat”, OP-ED
- Vitezele politice din Moldova, Ucraina și Georgia: în căutarea unui „cerc virtuos”, OP-ED
- Intersecția simbolurilor geopolitice în Moldova: între trecutul sovietic și drepturile minorităților sexuale, OP-ED
- Liberalizarea vizelor în Moldova după 5 ani: slăbiciunile bunei guvernanțe și comparații ucraineano-georgiene, OP-ED
- Moldova post-electorală: între avertismentele Rusiei, absența UE și alegerile anticipate, OP-ED
- Comportamentul (geo)politic al președinților Moldovei, Georgiei și Ucrainei: între percepții și realități fluctuante, OP-ED
- Formarea coaliției post-electorale din Moldova și câștigurile Moscovei, OP-ED
- Puterea diasporei în alegerile din Moldova – între percepții și realități, OP-ED
- Atitudinile cetățenilor din Moldova, Ucraina și Georgia față de UE și paradoxurile sondajelor, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2019: Reconfigurarea agendei europene în Moldova și criza statului de drept în UE, OP-ED
- Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: Top 3 progrese și eșecuri în 2018, OP-ED
- Deficiențele condiționalității europene și supraviețuirea clasei politice din Moldova, OP-ED
- Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED
- Conviețuirea dificilă a societății civile cu regimurile oligarhice din Moldova și Georgia, OP-ED
- Eșecul introducerii integrării europene în Constituția Moldovei: perdanții și câștigătorii, OP-ED
- Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED
- Oportunitățile opoziției extra-parlamentare, temerile guvernării și poziționarea față de UE, OP-ED
- Radiografia asistenței macro-financiare a UE în Moldova, Ucraina și Georgia: fruntașii și codașii, OP-ED
- Răcirea relațiilor UE-Moldova până la un nou test electoral, OP-ED
- Protestele anti-guvernamentale, stratagemele guvernării și agenda europeană a Moldovei, OP-ED
- Discrepanțele Chișinăului cu UE și intenția de valorificare a factorului rusesc, OP-ED
- Cazul Moldovei – un precedent periculos sau nu pentru relația UE cu Ucraina și Georgia? OP-ED
- Impactul rezoluției PE: de la o criză politică a guvernării la atacarea imaginii UE în Moldova, OP-ED
- Acutizarea dialogului UE-Moldova și calculele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Invalidarea alegerilor din Chișinău, scenariile guvernării și reacția UE, OP-ED
- Președinția României în Consiliul UE și contextul politico-energetic din Moldova, OP-ED
- Protestele sociale pe timp de integrare europeană: De ce cetățenii din Georgia protestează mai des decât cei din Moldova? OP-ED
- Impactul reapropierii dintre UE și Rusia asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei, OP-ED
- Multivectorialismul extern al Președintelui Dodon și incertitudinile geopolitice post-electorale, OP-ED
- Dependența energetică a Moldovei, evitarea transparenței și ignorarea datoriei pentru gazul rusesc, OP-ED
- UE și limitele „condiționalității stricte” față de Moldova, OP-ED
- Rolul și implicațiile (euro)unionismului în scrutinul din Moldova, OP-ED
- Aspirațiile europene ale Georgiei și lecțiile de învățat pentru Moldova, OP-ED
- Regenerarea regimului Putin și implicațiile pentru PaE și Moldova,OP-ED
- Scenariile (geo)politice pentru alegerile parlamentare din Moldova, OP-ED
- Moldova și UE: un dialog încâlcit în probleme vechi și așteptări noi, OP-ED
- Diagnoza oligarhiei din Moldova, Ucraina și Georgia și soluții pentru deoligarhizare, OP-ED
- Asistența UE pentru Moldova, urgentarea reformelor și supraviețuirea guvernării, OP-ED
- Integrarea europeană, importul legislației UE și soluții practice pentru conturarea beneficiilor, OP-ED
- Moldova și poziția de fruntaș al PaE – între reforme forțate și avantajul comparației regionale, OP-ED
- Lupta Moldovei contra dezinformării rusești: lacune și calcule electorale, OP-ED
- Noul mecanism de suspendare a vizelor – un instrument adițional pentru țintirea corupției din Moldova, Ucraina și Georgia, OP-ED
- Curtea Constituțională, integrarea europeană și lupta (geo)politică, OP-ED
- Președinția Bulgariei în UE și efectele asupra Moldovei, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2018: Testarea electorală a vectorului european și renașterea forțelor pro-ruse în Moldova, OP-ED
- Natura creșterii percepției pro-europene și tentativa de “constituționalizare” a vectorului european, OP-ED
- Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european, OP-ED
- Moldova și perspectiva de aderare la UE – lipsă de pregătire politică, instituțională și emoțională pe ambele părți, OP-ED
- Viitorul PaE și Moldova după Declarația de la Bruxelles – între pragmatism și realități locale, OP-ED
- Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED
- Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene, OP-ED
- Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova, OP-ED
- Multiplele viteze ale Parteneriatului Estic, societatea civilă și cazul Moldovei, OP-ED
- Rusia, naționalismul din Europa și Moldova, OP-ED
- Integrarea europeană, unionismul pro-european și defectele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Agendă pro-reformă în loc de blocarea asistenței macro-financiare, OP-ED
- Mandatul noului Șef al Delegației UE de la Chișinău și prima provocare majoră, OP-ED
- Misiunea UE în Vecinătatea Estică și Moldova: stimularea dezvoltării sau integrare europeană? OP-ED
- Magnetizarea Parteneriatului Estic, rolul Rusiei și implicațiile pentru Moldova, OP-ED
- Societatea civilă: agenți de influență sau sanitari ai sistemului politic. OP-ED
- Integrarea europeană în Moldova: proiect elitist sau nu? OP-ED
- Moldova la 26 de ani: între sustenabilitate și europenizare , Op-Ed
- Finalul mandatului lui Pirkka Tapiola, președintele pro-rus și oligarhul pro-european, OP-ED
- Miza Chișinăului: Asistența macrofinanciară și recunoașterea din partea UE, OP-ED
- Republica Moldova și “stabilitocrația” din vecinătatea europeană, OP-ED
- Reevaluarea Acordului de Asociere cu UE: soluție sau noi incertitudini? OP-ED
- Reacția UE la introducerea votului mixt: pragmatism sau slăbiciune, OP-ED
- Finanțarea externă a societății civile, presiunile guvernării și eurointegrarea, OP-ED
- Stimularea reformelor în Moldova, Georgia și Ucraina: condiționalități noi vs perspectiva europeană
- Președinția Estoniei în cadrul UE și implicațiile pentru Moldova
- Restabilirea livrărilor de electricitate din regiunea transnistreană și slăbiciunea factorului european, OP-ED
- Comisia de la Veneția, votul mixt și asistența europeană, OP-ED
- Rolul președintelui Dodon pentru Rusia și implicațiile pentru integrarea europeană, OP-ED
- Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova, OP-ED
- Valorile europene versus valorile tradiționale și subtextul geopolitic din Moldova, OP-ED
- Agenda europeană, societatea civilă și confruntarea cu guvernarea, OP-ED
- Trei scenarii privind soarta asistenței macro-financiare a UE pentru Moldova, OP-ED
- Stoparea asistenței europene versus votul uninominal în Moldova, OP-ED
- Cum Moldova a devenit “stat capturat”? OP-ED
- Dezastrele naturale din Moldova și oportunitățile relației cu UE, OP-ED
- Moldova după trei ani de regim fără vize cu UE și noile realități europene, OP-ED
- Poate Memorandumul cu Uniunea Euroasiatică diminua agenda europeană a Moldovei? OP-ED
- Îngrijorările ascunse ale UE și adaptabilitatea guvernării, OP-ED
- Moldova forțată să combine CSI și Uniunea Euroasiatică cu integrarea europeană, OP-ED
- Demersul pro-reformă al UE și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon, OP-ED
- Viteze multiple în UE și în vecinătatea ei: Unde este Moldova? OP-ED
- Simpatiile pro-europene și rostul opoziției pro-UE, OP-ED
- Președinția versus guvernarea: între conviețuire politică și antagonism geopolitic, OP-ED
- Securitatea europeană și demersul Rusiei pentru o lume post-occidentală, OP-ED
- Acordul de Asociere cu UE și paradoxurile președintelui Dodon
- Dilema UE: să critice guvernarea sau să combată propaganda eurosceptică a președintelui pro-rus? OP-ED
- Dialoguri paralele între UE și Moldova și factorul ruso-euroasiatic, OP-ED
- Implementarea DCFTA în regiunea transnistreană – are loc sau nu? OP-ED
- Populismul și integrarea europeană în Moldova
- Misiune dificilă: aprofundarea europenizării și restabilirea relațiilor cu Rusia
- Parteneriatul Estic devine mai “practic”. Ce câștigă Moldova? OP-ED
- Despre „cererea de aderare” la UE şi temele de acasă ale Moldovei, OP-ED IPN
- Interconectarea energetică cu UE: Reţeta pentru diminuarea dependenţei faţă de regiunea transnistreană şi Rusia
- Tactica europenilor în raport cu Chişinăul: Reforme acum şi aici, Op-Ed
- Georgia, liberalizarea vizelor cu UE şi implicaţiile pentru Moldova
- Chişinăul accelerează reformele pentru a seduce Uniunea Europeană
- Europenii din nou la Chişinău: între dialogul cu guvernarea şi liderii protestelor
- Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri
- Criza Schengen: Afectează aceasta regimul liberalizat de vize pentru Moldova sau nu?
- Presa occidentală şi cea rusească despre protestele de la Chişinău: între dezinformare şi manipulare
- Reacţiile UE şi SUA la noile proteste anti-guvernamentale de la Chişinău
- Ideea alegerilor anticipate în Moldova: Noii pro-europeni de la Chişinău – „da”, voci de la Bruxelles – „mai bine nu”
- UE sub preşedinţia olandeză şi aluziile la Moldova
- UE în Moldova: o reţetă pentru reanimarea vectorului european în 2016