Uniți prin muzică. Marele Cor al Copiilor a cântat în scuarul Operei Naționale

Marele Cor al Copiilor, format din 1 500 de voci, a cântat duminică în scuarul Operei Naționale la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului și împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului. Potrivit organizatorilor, acest eveniment este o demonstrație a unității și diversității, un prilej de a sărbători talentul și pasiunea copiilor față de muzică, transmite IPN.

Evenimentul organizat de UNICEF și Ministerul Culturii a reunit vocile copiilor de etnie bulgară, ucraineană, romă, găgăuză, română, dar și ale copiilor refugiați din Ucraina, care au fost acompaniați de Orchestra Națională de Tineret a Moldovei. Dirijorul și fondatorul orchestrei, Andriano Marian a comunicat că au fost alese piese naționale și internaționale, despre copii, familie și diversitate. „Orice eveniment care inspiră copiii este foarte important, să arătăm că aceștia au voce și sunt modele bune pentru semenii lor”, a spus fondatorul Orchestrei de Tineret.

Reprezentanta de țară UNICEF în Moldova, Maha Damaj a menționat că este un cor extraordinar care adună împreună vocile copiilor care vin din diferite medii și etnii. Este evenimentul destinat inclusiv copiilor cu dizabilități, astfel încât fiecare copil să aibă oportunitatea de a participa cu demnitate și respect. „Acest eveniment ne amintește că suntem reuniți astăzi de frumusețe, bucurie și ne amintește de faptul că, în pofida tuturor diferențelor, suntem conectați prin umanitatea noastră și astfel să ne reafirmăm angajamentul față de construirea unei lumi care să fie mai justă, mai incluzivă și mai plină de compasiune și să fie dedicată respectării drepturilor copiilor și demnității lor”, a spus Maha Damaj.

Dirijoarea Elena Marian, președintele Asociației Muzical-Corale, a menționat că, în ciuda „tuturor diferențelor care ne separă, muzica are puterea de a unifica, oferindu-ne o platformă comună unde putem colabora”. „Orice cor reprezintă esența incluziunii și a democrației muzicale. Pentru un cor fiecare voce contează, fiecare corist aduce o contribuție valoroasă, creând ceva absolut minunat împreună”, a remarcat dirijoarea.

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat talentul și munca dedicată pe care o depun coriștii și învățătorii lor. „Acest talent ne face cunoscuți pe noi, Republica Moldova, în toată lumea. O să vă doresc doar să continuați cu aceeași îndârjire, să demonstrați că Republica Moldova are talente. Republica Moldova știe să contribuie la talentul global”, a comunicat premierul.

În cadrul evenimentului, au participat circa 30 de coruri și peste 20 de dirijori din Chișinău, Ciorescu, Ialoveni, Orhei, Leova, Glodeni, Cahul, Soroca și Bălți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.