Un teren de joacă amenajat cu suportul OIM a fost inaugurat la Bălți

Un teren de joacă amenajat cu suportul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) a fost inaugurat astăzi într-o zonă rezidențială a orașului Bălți. Locul de joacă este adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități, transmite IPN.

Terenul este dotat cu zone pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani și între 7 și 12 ani, o zonă pentru tenis de masă, o zonă pentru antrenament care poate fi folosită atât de tineri, cât și de persoanele în vârstă, și o zonă de șah. Masa de tenis este special concepută pentru a fi folosită de persoanele cu dizabilități.

„Acest minunat loc de joacă este în beneficiul familiilor de refugiați și al copiilor lor, dar și al populației locale. În acest parc toți copiii se pot juca acum împreună. Mulțumim Primăriei municipiului Bălți pentru colaborarea excelentă și Guvernului SUA pentru contribuția financiară generoasă la realizarea acestui loc de joacă”, a afirmat Lars Johan Lönnback, șeful misiunii OIM Moldova.

„Astăzi, este un eveniment important pentru noi. Împreună, am realizat un proiect, iar acum avem un loc de joacă pentru refugiați, moldoveni și cetățeni din Bălți. Prin jocuri, putem obține pacea. Suntem recunoscători OIM și Guvernului SUA pentru că au făcut posibil acest proiect”, a menționat Nicolai Grigorişin, primarul municipiului Bălți.

Acest eveniment de donație și inaugurare a terenului de joacă la Bălți este al doilea din cadrul proiectului. Prima donație a avut loc săptămâna trecută la Congaz.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.