Un tânăr moldovean povestește drumul parcurs în lupta cu drogurile

Dependența de droguri reprezintă un flagel căruia îi cad pradă foarte mulți tineri. Drumul de la o viață normală la cel de drogodependent este ușor și scurt, dar drumul invers este anevoios, neputând fi străbătut decât cu ajutor de specialitate. Un tânăr din Republica Moldova povestește cum a reușit să iasă din cercul vicios al consumului de droguri prin propria voință și consiliat de specialiștii de la Centrul de reabilitare Nika, transmite IPN.

Plecat la studii la București, având în valiză speranțele și încrederea într-un viitor luminos, tânărul a dat repede de gustul libertății nu doar prin scăparea de sub tutela părinților, dar și prin ceea ce el credea că este doar o experiență a vieții, peste care va trece ușor: consumul de droguri. Atras de mirajul acestora, decizia de a încerca narcoticele a fost luată rapid, iar primul a fost „Spice” – unul dintre cele mai periculoase stupefiante. Tânărul spune că începea din ce în ce mai mult să fie convins că drogurile sunt un element pozitiv, odată cu creșterea încrederii în sine. Dar se făceau simțite și primele semne ale viitoarelor probleme. Anxietatea, șocul și frica au apărut atunci când 700 de euro, o sumă care îi era dată de părinți pentru o perioadă de patru luni, s-au topit după o singură lună.

„Dar toate aceste prime probleme, apărute din cauza consumului de droguri dispăreau tot cu ajutorul drogurilor. Mai mult decât atât, s-a mărit capacitatea de a minți, a manipula și a reușit să dea explicații credibile părinților pentru banii cheltuiți, obținând astfel alții”, își amintește tânărul. Din momentul în care părinții au intrat la bănuieli, tânărul și-a mutat atenția spre alte persoane de la care putea obține bani pentru droguri. În mod firesc, a început să piardă din prieteni, dar iluzia creată de trufie și droguri era mai puternică. Prietenii au început să îl caute, să îi ceară să returneze banii împrumutați și să renunțe la consumul de droguri. Și așa a apărut expresia „poate mâine” care, în realitate, era doar o scuză, prioritatea fiind tot procurarea de banii necesari pentru cumpărarea de droguri.

Anxietatea și frica creșteau și acestea nu mai puteau fi „tratate” decât cu creșterea dozei de drog consumată. Un șoc puternic al tânărului a fost atunci când a urcat pe un cântar. Cele 45 de kilograme indicate de acul cântarului l-au speriat îngrozitor, iar frica i-a fost un sfetnic bun: a renunțat pentru trei luni să mai consume droguri. Reîntoarcerea la obiceiul de a consuma droguri a fost aproape firească, iar pretextul a fost ziua de naștere. „O țigară nu e mare lucru”, și-a spus tânărul, iar viața lui a început să fie controlată de un nou drog: cânepa.

Teoretic, știa totul despre fumatul de „iarbă”, dar practic a ajuns să amaneteze tot din casă, pentru a-și procura „panaceul”. Cantitatea de droguri consumată creștea pe zi ce trecea și, odată cu acestea, creșteau și datoriile. Se trezi singur, cu datorii de peste 20 de mii de euro și chiria neplătită de peste trei luni, au apărut primele urme de conștiință, în care acel „poate mâine”, a fost înlocuit în mintea lui cu „doar astăzi”. Doar astăzi trebuia să își sune părinții, să își recunoască problemele și să ceară ajutor.

A făcut-o, iar speranța, credința, bucuria, acceptarea au revenit. Se predase în fața unui inamic mult prea puternic – drogul – iar o săptămână mai târziu era într-o clinică de dezintoxicare. Trecuseră opt ani de când devenise consumator de droguri. După doi ani de la prima încercare de reabilitare, a apărut recidiva. Revenirea la consumul de droguri nu a fost lungă, doar o lună de zile, cea de a doua reabilitare fiind la fel de scurtă, doar 26 de zile. A revenit la droguri după un alt an de zile, iar în acest moment, tânărul urmează cel de al treilea curs de reabilitare, care durează șase luni.

A trebuit ca tânărul să treacă prin calvarul consumului de droguri și două recidive pentru ca să înțeleagă că regula „doar astăzi” trebuie să devină canonică când e vorba de renunțarea la droguri. Reabilitarea tânărului este posibilă cu sprijinul Centrului de Reabilitare Nika, ai cărei specialiști pot fi contactați la pagina web. Întreaga poveste a tânărului moldovean poate fi citită aici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.