Un locuitor al municipiului Bălţi, în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru proxenetism şi trafic de copii.
Procuratura municipiului Bălţi anunţă că, în decembrie 2010, bărbatul a recrutat o minoră de 13 ani dintr-o familie social-vulnerabilă şi a determinat-o să presteze servicii sexuale contra plată unui cetăţean al Georgiei.
Procurorul Vitalie Belinschi, care a instrumentat cazul, a declarat pentru IPN că minora nu a avut relaţii sexuale cu cetăţeanul georgian, spunându-i că este infectată cu HIV. Bărbatul i-a dat totuşi nişte bani fetei, dar şi proxenetului.
Oamenii legii nu au reuşit să-l audieze pe georgian, care figurează ca martor în cauza penală, deoarece acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova până la iniţierea urmării penale.
Proxenetul condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare a fost învinuit şi de faptul că, ceva timp după cazul cu implicarea minorei, a convins o altă tânără, de 18 ani, care avea nevoie de bani, să-i câştige prestând servicii sexuale.
Sentinţa pronunţată este cu drept de atac, conform prevederilor legale.