Un poliţist din Cimişlia riscă 6 ani de închisoare pentru corupere şi fals în acte

Un poliţist din Cimişlia va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de corupere pasivă şi fals în acte publice. Procurorii solicită condamnarea inculpatului la 6 ani şi 6 luni de închisoare, cu amendă în mărime de 30 de mii de lei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale,  în ianuarie 2011, poliţistul a extorcat şi a primit de la 3 persoane suma de 4 mii de lei ca să nu le tragă la răspundere penală pentru maltratarea unui localnic. Contrar promisiunilor, ofiţerul a întocmit procesele-verbale în absenţa contravenienţilor şi le-a falsificat semnăturile.

Procurorii îl mai învinuiesc pe ofiţer că, la sfârşitul anului 2011 a extorcat de la un bărbat 2 mii de lei pentru a nu-l trage la răspundere contravenţională pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Sentinţa pe acest caz urmează să fie pronunţată joi, 7 noiembrie, la Judecătoria raionului Cimişlia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.