Un partid cere retragerea R. Moldova din CSI

Partidul Liberal (PL) cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului şi denunţarea de urgenţă a Actului de aderare la Comunităţii Statelor Independente (CSI) semnat de R. Moldova în anul 1991. Formaţiunea şi-a făcut publică poziţia printr-o declaraţie privind necesitatea ieşirii R. Moldova din CSI, transmite Info-Prim Neo. Potrivit sursei citate, agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Georgiei, invadarea de către trupele ruse a teritoriului naţional al unui stat suveran membru al ONU şi al CSI, distrugerea premeditată a capacităţilor militare, economice şi de infrastructură ale Georgiei, purificarea etnică şi atrocităţile comise de soldaţii ruşi împotriva populaţiei civile şi constatate la faţa locului de organizaţii umanitare internaţionale constituie acte de o gravitate deosebită, fără precedent în istoria CSI şi în relaţiile dintre cele 12 state membre ale Comunităţii. Agresiunea militară planificată din timp de către Rusia, membru al CSI, împotriva unui alt stat membru al CSI, respectiv Georgia, cu scopul declarat de a schimba conducerea acestei ţări aleasă democratic şi de a contracara aderarea sa la Alianţa Nord-Atlantică creează o situaţie radical nouă în sânul CSI, răstoarnă întregul sistem de relaţii constituit în cadrul Comunităţii, precum şi înseşi raţiunile de existenţă ale acesteia, se mai spune în Declaraţia PL. Luând în considerare aceste şi alte aspecte, precum şi faptul că Republica Moldova se confruntă cu un ansamblu similar de probleme cu care se confruntă şi Georgia – existenţa pe teritoriul său a regiunii separatiste Transnistria, unde Rusia a creat şi alimentat un stat-fantomă nerecunoscut de comunitatea internaţională; prezenţa trupelor ruse şi ocupaţia militară exercitată de acestea în stânga Nistrului; Ţinând cont de impredictibilitatea regimului separatist de la Tiraspol şi de posibilitatea ca acesta, aflându-se într-un spaţiu de non-drept internaţional, să se dedea, la comanda Moscovei, la acţiuni agresive împotriva Republicii Moldova; Luând în considerare faptul că prin noua situaţie creată în cadrul CSI este ameninţată grav securitatea naţională, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova; Luând act de faptul că Parlamentul Georgiei a votat ieşirea statului din componenţa CSI, iar Rada Supremă a Ucrainei a iniţiat un proiect de lege privind denunţarea actelor de aderare la CSI, - PL cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului şi denunţarea de urgenţă a Actului de aderare la CSI semnat de Republica Moldova în anul 1991, precum şi a actelor fondatoare ale Comunităţii la care R. Moldova este Parte. De asemenea, PL cere revizuirea Legii privind securitatea naţională în sensul renunţării la neutralitatea constituţională şi iniţierea procedurilor de semnare a unui acord de cooperare intensificată cu NATO, ca etapă de pre-aderare la această organizaţie, singura în măsură să garanteze şi să asigure securitatea naţională a Republicii Moldova în faţa politicii militariste şi imperialiste a Federaţiei Ruse în această regiune, declară formaţiunea politică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.