Un oficial rus pledează pentru menţinerea prezenţei ruseşti în Transnistria până la reglementarea definitivă a diferendului

Contingentul forţelor de pacificare ruseşti trebuie să fie prezent în Transnistria până la o reglementare viabilă a diferendului, susţine însărcinatul interimar cu afaceri al Federaţiei Ruse în RM, Iuri Mordvinţev. Potrivit agenţiei RIA-Novosti, citată de Info-Prim Neo, Mordvinţev a declarat, în cadrul mitingului prilejuit de aniversarea a 14-a de la introducerea forţelor pacificatoare ruseşti în zona de securitate, că prezenţa misiunii pacificatoare a FR este o garanţie a păcii în regiune, până la atingerea unui acord politic viabil şi durabil de reglementare a crizei transnistrene. „Tot mai des răsună afirmaţii ale unor politicieni, potrivit cărora pacificatorii ruşi şi-au îndeplinit sarcinile şi trebuie să plece acasă, urmând să fie înlocuiţi nu se ştie cu cine şi cu ce, cu oarecare observatori. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple”, a declarat oficialul rus. În opinia acestuia, deocamdată nu există garanţii clare că, fără actuala misiune de pacificare, situaţia în zona de securitate nu se va agrava. „Lipsa încrederii reciproce a părţilor implicate în negocierile politice (Chişinău şi Tiraspol) nu ne oferă siguranţa menţinerii stabilităţii în regiune”, a menţionat Mordvinţev. Într-un interviu acordat postului de radio „Eho Moskvî” în timpul participării la summitul neformal CSI din 22 iulie, preşedintele RM Vladimir Voronin s-a pronunţat pentru retragerea din Transnistria a forţelor pacificatoare ruseşti care, susţine şeful statului, şi-au îndeplinit misiunea, şi pentru înlocuirea acestora cu observatori militari şi civili, după evacuarea totală a muniţiilor ruseşti din regiune. Potrivit lui Voronin, acesta va constitui „cel dintâi pas foarte serios” de consolidare a încrederii reciproce.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.