Un nou conflict între municipalitate şi administraţia centrală: organizarea simultană a Hramului oraşului şi Zilei Vinului

Între Primăria municipiului Chişinău şi administraţia centrală s-ar putea isca un nou conflict, legat de organizarea simultană a Hramului oraşului şi Zilei Vinului. Primarul general al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă a declarat marţi, 4 septembrie în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că autorităţile centrale au solicitat autorizarea sărbătorii Ziua Vinului la 13 şi 14 octombrie, adică simultan cu Hramul oraşului. Chirtoacă admite că intenţia de organizare a Zilei Vinului concomitent cu Hramul Oraşului ar putea fi deloc întâmplătoare şi s-ar preta drept un nou episod din conflictul dintre administraţia centrală şi cea locală, reluat după alegerile locale. „Eu cred că acest film o să dureze ceva timp şi fiecare va putea la final să tragă concluzia cine a acţionat corect şi cine a acţionat incorect”, spune Primarul. El spune că a informat opinia publică despre intenţia autorităţilor centrale pentru că anume aşa se va putea afla de ce conducerea ţării procedează în acest fel. În opinia lui Dorin Chirtoacă, organizarea Hramului oraşului în altă zi decât 14 octombrie nu se negociază pentru că ar fi „o jignire în adresa tuturor cetăţenilor”. Referitor la posibilitatea organizării celor două sărbători în aceeaşi zi, Chirtoacă spune că astfel ar fi sfidate amândouă. „Amestecând cele două sărbători, în final vom obţine Ziua Vinului şi atât”, spune Primarul. Potrivit lui, chiar şi organizarea celor două sărbători consecutiv la 13 şi 14 octombrie nu este o opţiune tocmai reuşită pentru că tehnic nu va fi posibil montarea şi demontarea utilajelor din Piaţa Marii Adunări Naţionale într-o singură zi. Dorin Chirtoacă a menţionat că în următoarele câteva zile autorităţile locale vor examina situaţia şi îşi vor anunţa decizia referitoare la autorizarea celor două evenimente.
  • primarul despre conflictul de hram.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE