Un nou centru pentru copii va fi inaugurat în scurt timp în microraionul Telecentru al capitalei

În primele zile ale lunii septembrie, în microraionul Telecentru al capitalei va fi inaugurat un Centru modern pentru copii, iar la mijlocul lunii septembrie, în incinta Casei municipale de copii va fi deschis un Centru maternal unde viitoarele mame, aflate în dificultate, vor beneficia de asistenţă medicală, socială şi psihologică. Şeful adjunct al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copiului, Clara Grinberg, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că atât centrul pentru copii, cât şi cel maternal vor fi inaugurate cu suportul financiar al autorităţilor locale şi al organismelor internaţionale. Noul centru pentru copii va fi similar celui inaugurat, marţi, 29 august, în sectorul Buiucani al capitalei. Clara Grinberg spune că viitorul centru de la Buiucani va dispune de mai multe săli în care copiii din zona respectivă îşi vor găsi ocupaţie. Astfel, vor exista săli pentru sport, o sală polivalentă, una cu computere, iar alta - cu jocuri de masă şi cu multe jucării. Capacitatea zilnică a acestuia va fi nu mai mică de 50 de copii. Potrivit sursei citate, reparaţia capitală a sediului a costat autorităţile locale 380 de mii de lei, iar utilajul, computerele, jucăriile au fost procurate şi puse la dispoziţia copiilor de către Organizaţia Internaţională de Migraţie. În capitală sunt 48 de centre pentru copii, dintre care 17 au fost reparate şi date în exploatare, în viitorul apropiat vor mai fi redeschise, după reparaţii capitale, încă 5 centre.
  • gln centru copii.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.