Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, cunoscut drept raiderul nr. 1 în CSI, a pus în aplicare a nouă schemă frauduloasă prin acaparează bunuri care nu îi aparțin. Ajutat de judecători și procurori, acesta a preluat, prin atac raider, două imobile de la SRL „SCM Development Mol”, firma care aparține omului de afaceri Vladimir Russu. Este vorba despre „Casa Modei” de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 182 și fosta clădire ASITO de pe bd. Mitropolit Bănulescu Bodoni, 57/1.
La 23.03.2021, dimineața, la oficiul din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 182 , mun.Chișinău (Casa Modei), care aparține cu drept de proprietate companiei „SCM Development Mol” s-a prezentat un grup de persoane mascate de la agenția privată de pază „Bercut” cu solicitarea de a elibera clădirea și a le transmite cheile.
Între timp, reprezentanții „SCM Development Mol”, au aflat că asupra clădirii ce le aparține, a fost aplicat sechestru încă în luna decembrie 2020, cu dispunerea transmiterii bunurilor spre păstrare și folosință către SRL „Interprimcolect” și „Pavrapid”– companii identificate ca parte a grupului Șor (conform RAPORTULUI KROLL 2), sau către persoana fizică Veaceslav Platon.
Actele judecătorești relevă faptul că sechestrele și trecerea în folosință au fost aplicate la solicitarea lui Platon în cadrul cauzei penale 2018978161, care se află în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Între timp, SRL „Interprimcolect” și SRL „Pavrapid” care aparțin lui Veaceslav Platon, au expediat somații către toate companiile care închiriază oficii în Casa Modei, prin care le obligă să achite taxele pentru chirie în beneficiul său.
Încheierea judecătorească a fost pronunțată de judecătorul din Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana - Maria Tertea, reținută acum trei zile în flagrant pentru alte acte de corupție, iar ordonanța este semnată de procurorul delegat în Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, Mihai Nicolai. Vom preciza că instanța menționată supra refuza să ne ofere acces la materialele cauzei penale, deși era obligată să facă acest lucru imediat și necondiționat. Un alt detaliu condamnabil este faptul că pe 23 martie, reprezentanții „SCM Development Mol” au sunat la 112, însă nimeni de la poliție nu s-a prezentat la fața locului.
Atragem atenția că aceste acțiuni de transmitere spre folosință a unui imobil - clădire de oficii altor persoane decât proprietarul sunt vădit ILEGALE și contravin prevederilor articolelor 158, 159, 205, 207 din Codul de procedură penală. Este o încheiere judecătorească de-o gravitate fără precedent, iar lipsa unor acțiuni concrete din parte organelor abilitate va duce, indiscutabil, la o nouă condamnare a statului Republica Moldova la CEDO.
Acțiunea, în fapt, nu este nimic altceva decât un ATAC RAIDER prin care compania „SCM Development Mol”, este expropriată de două imobile prin acțiunile ilegale ale procurorilor și ale judecătorilor la indicația lui VEACESLAV PLATON.
Cerem organelor superioare – Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Superior al Magistraturii să facă uz de pârghiile legale pentru a stopa aceasta infracțiune gravă. De asemenea, rugăm instituțiile de conducere ale statului Republica Moldova: Președinția, Parlamentul, Guvernul, precum și Misiunile Diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la Chișinău, să ia atitudine față de acest act de injustiție și să condamne acest „furt în amiaza mare”.
Anexăm fragmentul de bază al încheierii de judecată.
_______
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.