Un medic de familie din Floreşti, suspectat de trafic de influenţă

Un medic de familie din Floreşti a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie fiind suspectat de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat de presă al CNA, suspecta ar fi estorcat câteva sute de euro pretinzând că ar putea determina membrii Consiliului de Expertiză Medicală a Vitalităţii din Soroca, care deserveşte şi raionul Floreşti, să examineze şi să acorde un grad de invaliditate, transmite IPN.

Potrivit denunţătorului, medicul ar fi extorcat 500 euro susţinând că poate determina comisia, iar ulterior, pentru acelaşi „serviciu”, aceasta ar fi extorcat suplimentar încă 300 euro, bani cu care a şi fost prinsă în flagrant.

Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru trafic de influenţă. Femeia a fost recunoscută în calitate de bănuit şi se află în custodia CNA pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.