Jurnalistul şi activistul Oleg Brega a fost acuzat de un grup de părinţi de încălcarea Codului deontologic al jurnalistului. Părinţii susţin că activistul i-a filmat pe copiii lor în dormitorul grădiniţei fără permisiune şi a postat pozele captate de pe video pe Internet. Cazul a ajuns în atenţia Consiliului de Presă, care a considerat că jurnalistul nu a încălcat prevederile Codului, ci a investigat o problemă de interes public şi a semnalat faptul că micuţii dorm câte doi într-un pat, transmite IPN.
În plângerea adresată Consiliului de Presă, părinţii şi administraţia grădiniţei îl acuză pe Brega de încălcarea unor prevederi ale Codul deontologic ce ţin de protejarea identităţii minorilor, respectarea intimităţii persoanelor şi respectarea dreptului la viaţă privată şi demnitate. În plus, reclamanţii au cerut prezentarea scuzelor publice pentru postarea imaginilor pe Internet.
Oleg Brega, prezent la şedinţă, a menţionat că a mers în grădiniţă pentru a mediatiza un caz de conflict dintre o educatoare şi administratoarea instituţiei. Potrivit lui, între timp a aflat că preşcolarii dorm la grădiniţă câte doi într-un pat şi a intrat în dormitor să-i filmeze pentru a avea dovada. „Eu apăram interesul public de a şti ce se întâmplă într-o instituţie educaţională”, a menţionat Oleg Brega. Activistul susţine că a filmat doar câteva secunde, iar apoi a captat câteva fotografii de pe imaginile video şi le-a plasat pe internet. „Am ales poze în care să nu se vadă clar feţele copiilor, iar situaţia nu este atât de gravă încât să aibă de suferit vreun copil”, a afirmat Oleg Brega.
În procesul de examinare a acestui caz, membrii Consiliului de Presă nu au constatat încălcări ale Codului deontologic al jurnalistului. „Deontologia profesională se bazează pe interesul public, în serviciul căruia ar trebui să se afle jurnaliştii, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când ia decizii care vizează mass-media, întotdeauna ia în calcul intenţia şi buna credinţă a jurnalistului. În situaţia pe care o examinăm, Oleg Brega a considerat că este un caz de interes public care trebuie semnalat”, a afirmat Petru Macovei, secretarul Consiliului de Presă. Membrii structurii naţionale de autoreglementare jurnalistică au fost de acord că jurnalistul nu a admis încălcări ale drepturiilor copiilor, dimpotrivă, a semnalat încălcarea acestora.
Codul deontologic prevede că jurnalistul trebuie să protejeze identitatea minorilor implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă, inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video şi fotografiile trebuie modificate pentru protejarea identităţii minorilor.