Un hoţ a fost reţinut în biserică
La doar câteva momente după ce a spart uşa Catedralei “Sfântul Mucenic Teodor Tiron”, un tânăr de 29 de ani a fost reţinut în flagrant de poliţiştii de la Direcţia Pază de Stat din mun. Chişinău.
Potrivit Serviciului de Presă al MAI, poliţiştii, alertaţi de sistemul de alarmă şi sosiţi de urgenţă la catedrală, au găsit asupra tânărului două cutii pentru donaţii băneşti, în care se aflau 539 de lei. Suspectul a fost escortat la Comisariatul de poliţie din sectorul Centru al mun. Chişinău, iar colaboratorii căruia se ocupă de acumularea probelor necesare în vederea iniţierii unei cauze penale în baza art. 186 din Codul Penal al R. Moldova “Furtul”. Conform legislaţiei în vigoare, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni, riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 6000 de lei, sau închisoare pe un termen de până la 3 ani.
De la începutul anului curent, angajaţii Direcţiei Generale Pază de Stat a Ministerului Afacerilor Interne au descoperit 89 de infracţiuni grave, şi au reuşit să reţină 13 168 de persoane suspectate de comiterea diverselor contravenţii administrative. Efectivul subdiviziunii asigură paza şi securitatea a circa 20 500 de obiece, inclusiv 761 cu pază fizică, 5 414 - cu paza tehnică, 9 667 de locuinţe şi 4 614 de localuri dotate cu sisteme de securitate.