Un grup de cetățeni acuză un executor judecătoresc că a acționat ilegal în raport cu ei, evacuându-le familiile din apartamente, chiar dacă erau copii minori și persoane în etate.
Într-o conferință de presă la IPN, Alexandr Kolosov a povesti că, la începutul anului 2018, a contractat un credit și și-a pus apartamentul în gaj. Din ianuarie până în august, a achitat ratele la timp, după care au intervenit probleme financiare și nu a mai putut să-și onoreze pe deplin angajamentele față de compania de micro-finanțare. În decembrie, executorul judecătoresc Nicolae Pașa l-a informat că, dacă nu achită creditul până la o dată care i-a fost fixată, îi va fi luat apartamentul. Bărbatul spune că a avut o parte din bani, dar nu întreaga sumă. În ianuarie 2019, executorul i-a comunicat că apartamentul a trecut în proprietatea companiei de micro-finanțare. Din locuință a fost evacuată mobila și electrocasnicele și duse într-o direcție necunoscută. Apartamentul are acum un alt proprietar.
Alexandr Kolosov crede că executorul nu a avut dreptul să-i evacueze familia din casă în plină iarnă, mai ales că erau și copii minori, iar mama sa, care locuia împreună cu ei, are aproape 80 de ani. Bărbatul spune că locuința a fost evaluată la 500 de mii de lei, creditul contractat fiind de două ori mai mic. El îl acuză pe executor că și-a depășit atribuțiile și cere organelor de drept să-i facă dreptate.
Nikolai Kostîrkin, care a venit să susțină cauza lui Alexandr Kolosov, spune că apartamentul a trecut în proprietatea companiei de creditare foarte ușor, înainte să expire termenul la care creditul urma să fie întors. Mai mult, executorul Nicolae Pașa este soțul administratoarei companiei unde respectivul apartament a fost pus în gaj. Nikolai Kostîrkin mai spune că executorul este implicat în scheme ilegale, „în cadrul unui grup criminal care lucra în interesele fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc”.
Nedreptățit de executor se consideră și Ion Tabără, tată a trei copii. Bărbatul spune că familia sa a fost evacuată din casă în urma unei cauze penale care i-a fost fabricată, invocându-se pretinse datorii. Bărbatul mai spune că, deși era divorțat cu acte, iar jumătate se apartament îi aparținea de drept femeii, la vânzare a fost scoasă întreaga locuință. Ion Tabără spune că executorul Nicolae Pașa a venit cu ordonanța de evacuare fără să-i informeze în prealabil și că nu au putut să-și ia nici bunurile din casă.
Pavel Belîh, jurist, spune că este revoltătoare situația în care au fost încălcate drepturile copiilor, ceea ce ar putea servi motiv pentru adresarea la CEDO. Acesta a cerut organelor responsabile de protecția copiilor în țară să vină cu o reacție.
Grupul îi cere vicepremierului Andrei Năstase, ministrul de interne, să verifice activitatea executorului Nicolae Pașa și să inițieze tragerea la răspundere a acestuia pentru abuzurile admise.