27 de membri ai Organizaţiei Teritoriale (OT) Ialoveni a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) anunţă că părăsesc formaţiunea şi se întorc la Partidul Democrat din Moldova (PDM). Declaraţia a fost făcută publică marţi, 27 ianuarie, într-o conferinţă de presă, de către Daniel Ţonu, preşedintele OT Ialoveni, transmite Info-Prim Neo. „PLDM este un adevărat câmp de luptă pentru funcţii înalte. Ne-am convins că la baza acestui partid stau doar interese de grup”, a declarat Daniel Ţonu. Potrivit acestuia, o formaţiune politică democratică trebuie să-şi propună schimbarea în bine a lucrurilor în ţară, să apere interesele cetăţenilor, dar nu să se limiteze doar la obţinerea profitului. „Suntem convinşi că plecarea noastră din acest partid va fi urmată de alte acţiuni de acest gen. Cunoaştem că părerile noastre la acest subiect sunt împărtăşite de foarte mulţi membrii PLDM, dar care, din diferite motive de securitate personală sau alte cauze, nu s-au decis deocamdată să plece” a menţionat Ţonu. El a mai spus că a pledat întotdeauna ca PLDM să se unească cu alte partide de orientare democratică, dar conducerea formaţiunii, în frunte cu Vlad Filat, nu s-a arătat interesată. „Le-am fost drag şi bun când am constituit cea mai numeroasă organizaţie a PLDM din republică. OT Ialoveni numără 1120 de membrii. Cu toate acestea, am fost omul incomod din acest partid, deoarece propunerile mele, observaţiile nu au plăcut conducerii partidului”, a spus Daniel Ţonu. El susţine că luptă nu pentru posturi, ci pentru binele societăţii. Semnatarii declaraţiei de părăsire a rândurilor PLDM spun că au decis să se întoarcă la PDM, după aproape un an, pentru că acest partid ar fi devenit între timp mai transparent, dar şi pentru că nu au găsit în PLDM susţinerea pe care au contat. Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că Daniel Ţonu a avut toate instrumentele necesare să influenţeze activitatea în partid, iar motivele invocate de acesta nu sunt relevante. „Este decizia dânsului şi îmi pare rău că nu a rezistat competiţiei. PLDM este un partid viu. Oamenii care se regăsesc în acest partid rămân, cei care nu – pleacă”, a mai spus liderul PLDM.