Un gimnaziu din capitală va purta numele scriitorului şi ecologistului Mihail Garaz

Gimnaziul nr. 90, din sectorul Botanica al capitalei va purta numele scriitorului şi ecologistului Mihail Garaz, atribuirea numelui fiind aprobată de Consiliul municipal Chişinău (CMC). CMC a aprobat decizia ţinând cont de avizul pozitiv al comisiei municipale pentru reglementarea urbonimicilor şi instalarea de plăci comemorative, care a examinat demersurile gimnaziului şi Direcţiei generale educaţie, ştiinţă, tineret şi sport (DGEŞTS). Mihail Garaz – pedagog, scriitor, publicist, prozator, poet şi ecologist – a devenit în 1967 membru a Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, în 1990 moare (asasinat), iar în 1999 este decorat post-mortem cu medalia „Mihai Eminescu”. În sectorul Buiucani al capitalei, pe strada Ion Creangă, este instalată placa comemorativă Mihail Garaz.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.