Un general de brigadă în rezervă crede că Moldova trebuie să ceară Rusiei bani grei pentru arenda pământului din stânga Nistrului

Generalul de brigadă în rezervă, Nicoale Petrica, crede că Republica Moldova trebuie să ceară Federaţiei Ruse bani grei pentru arenda pământului din stânga Nistrului, pe care aceasta ţine bazele sale militare. Referindu-se la conflictul armat din 1992, generalul Petrica a declarat că „orice război este o prostie a politicienilor, dar acesta a fost o prostie dublă”. În 14 ani după acele evenimente sângeroase R. Moldova a pierdut mai multe decât deţinea până la declanşarea conflictului, a afirmat Petrica, argumentând prin pierderea Tighinei, Dubăsarilor, a satului Doroţcaia. Militarul în rezervă este convins că Moldova trebuie să-i ceară Rusiei cca 2 miliarde de dolari pentru arenda pământului pe care sunt dislocate bazele ei militare. “Rusia poate să-şi ţină bazele militare în Transnistria, exact cum o fac americanii în multe ţări ale lumii, dar numai plătind pentru arendă”, a spus Petrica. Banii, potrivit sursei citate, ar putea fi utilizaţi inclusiv în susţinerea veteranilor. Recent, a precizat Petrica, Guvernul a decis crearea unei comisii care va elabora un program de susţinere a participanţilor la Războaiele II Mondial, din Afganistan şi Transnistria. În opinia lui Petrica, actualul guvern face multe pentru susţinerea participanţilor la războiul de pe Nistru. La rândul lui, participantul la conflictul armat Alexandru Şcendrea consideră că după o perioadă îndelungată de când au fost anulate toate înlesnirile pentru veterani, în ultimele 5 luni au fost alocaţi câte 120 de lei iarna şi se vor aloca câte 20 de lei vara pentru încălzire şi permisiunea de deplasare gratuită cu transportul urban de pasageri. “Acum este mai rău decât a fost mai înainte şi un pic mai bine decât a fost nu demult”, a declarat Şcendrea. El crede că dacă Guvernul nu este în stare să susţină toate categoriile de persoane care au tangenţe cu războiul de pe Nistru, este necesară diversificarea înlesnirilor. Cele mai mari înlesniri trebuie să le primească familiile celor morţi pe câmpul de luptă, urmate de invalizi, răniţii în lupte şi acei care nu au suferit traume. La conflictul armat de la Nistru din anul 1992 au participat, conform Uniunii Veteranilor Războiului pentru Independenţă, 28 de mii de persoane, deşi legitimaţii de participant au fost eliberate pentru 31 mii de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.