Un copil de un an și zece luni a fost ucis cu deosebită cruzime, iar corpul neînsuflețit a fost aruncat într-o fâșie forestieră din sectorul Ciocana. Suspectă de săvârșirea omorului este o tânără de 19 ani, în grija căreia copilul a fost lăsat de mama acestuia, și ea în vârstă de 19 ani. Pe caz a fost reținut și concubinul „bonei”, care se presupune că a participat la săvârșirea crimei, transmite IPN.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că apelul la poliție a fost făcut de mama copilului, în data de 30 octombrie, în jurul orei 17.00. Femeia a anunțat despre dispariția fetiței sale. Ea le-a comunicat oamenilor legii că a trebuit să meargă la muncă și și-a lăsat fetița în grija unei amice, încă în data de 27 octombrie.
După mai multe măsuri de investigație, s-a constatat că copilul a fost ucis, cu deosebită cruzime. Suspecți sunt tânăra în grija căreia a rămas copilul și concubinul acesteia. Totul s-ar fi întâmplat în apartamentul pe care îl luau în chirie, în sectorul Ciocana al capitalei.
Urmează să fie dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică. Suspecta are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru acte de huliganism.
La examinarea de către medical legist, pe corpul copilului au fost depistate mai multe leziuni. Preliminar, s-a constatat că o traumă cranio-cerebrală ar fi cauza decesului. Copilul a suferit mai multe leziuni, i-au lezate și organele interne și țesuturile moi. La momentul reținerii, făptașii nu erau în stare de ebrietate. Aceștia nu-și recunosc vina.
Mama copilului și tânăra în grija căruia l-a lăsat se cunosc de mai mulți ani. Nu este pentru prima poară în care l-a lăsat cu aceasta. Tatăl biologic al copilului nu era implicat în educația acestuia. Femeia locuia în concubinaj cu o altă persoană, care acum își ispășește pedeapsa în pușcărie. De mai multe ori, tânăra a fost trasă la răspundere contravențională pentru educare necorespunzătoare.
Tatiana Ignat-Dicusar, procuror la Procuratura sectorului Ciocana, a relatat că la 31 octombrie, pe caz a fost pornită o cauză penală. Dacă vor fi găsiși vinovați, suspecții riscă o pedeapsă între 15-20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Aliona Dragomirețcaia, șefa secției siguranța minori la IGP, spune că, atunci când copilul este identificat ca fiind într-o situație de risc, inclusiv copiii străzii, este informată APL, care este responsabilă de protecția dreptului copilului și de identificarea căilor de a scoate copilul din acea situație. Dacă minorul este afectat de o situație de risc când în privința lui poate fi săvârșită o infracțiune, poliția se implică în funcție de circumstanțe.
Doar în primele nouă luni ale anului 2021, au fost înregistrate peste 600 de cazuri de dispariție a copiilor. Toți copiii au fost identificați. În trei cazuri copiii au fost identificați decedați. Poliția îndeamnă societatea să nu fie indiferentă, să semnalizeze poliția în cazuri de risc pentru sănătatea ți viața copiilor. De asemenea, părinții sunt îndemnați să stabilească o comunicare bună cu copii lor și să monitorizeze activitățile în care sunt implicați minorii.