Un consilier de probaţiune din Ocniţa a fost reţinut de ofiţerii direcţiei Nord a CNA, pentru corupere pasivă. Potrivit datelor preliminare ale anchetei, acesta ar fi extorcat de la un bărbat condamnat suma de 3500 de dolari, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie, consilierul de probaţiune avea sarcina să supravegheze sistematic bărbatul condamnat. El i-a promis că nu va anunţa oamenii legii dacă acesta va pleca peste hotarele ţării. Totodată consilierul l-a asigurat pe bărbatul condamnat că va întreprinde măsuri pentru eliberarea de pedeapsă înainte de termen.
În momentul în care funcţionarul primea banii promişi a fost reţinut de ofiţerii CNA. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, consilierul riscă până la 10 ani de închisoare şi amendă în mărime de până la 60 000 de lei.