Un cerc foarte îngust de persoane finanţează toate partidele politice din Moldova, Sergiu Ostaf
„Politicul se află deja sub influenţa puternică a grupurilor economice, finanţarea partidelor politice este un subiect exploziv pentru că, în realitate, un cerc foarte îngust de persoane finanţează toate partidele politice din Republica Moldova”, a declarat într-un interviu Info-Prim Neo, {publicat miercuri, 9 martie}, Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO).
Ostaf a făcut aceste afirmaţii comentând anumite acuzaţii venite de pe segmentul politic, în special, în campaniile electorale, potrivit cărora organizaţiile societăţii civile (OSC) ar reprezenta interesele anumitor forţe din afara ţării care finanţează o mare parte din activităţile OSC.
„Prin urmare, dacă acuzaţiile menţionate vin din partea factorilor decizionali sau actorilor politici, atunci această reprezintă nu altceva decât asumarea propriilor eşecuri în crearea unui cadru mai adecvat de funcţionare a OSC. Respectiv, anume aceşti factori sunt în cea mai mare parte sunt responsabili de necrearea condiţiilor pentru a diminua dependenţa OSC de granturile externe. Suplimentar, suma granturilor externe valorificate de către OSC reprezintă mai puţin de 3-5% din ajutorul extern total de care beneficiază Republica Moldova, autorităţile publice fiind recepţionari ai 95%. Astfel, acuzaţiile privind valorificarea fondurilor externe sunt lipsite de sens, în special pentru că toate fondurile valorificate de OSC sunt administrate în mod transparent”, a spus directorul CreDO.
În context, Sergiu Ostaf a declarat că autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea adecvată a organizaţiilor societăţii civile. „Regretabil, dar politicul (partidele politice) şi factorii decizionali (autorităţile publice) în ansamblu (cu multe excepţii, desigur) demonstrează un interes corporativ de a nu permite consolidarea şi extinderea societăţii civile. Există din partea acestora un interes de a menţine influenţa asupra modelelor de comportament, valorilor practicate, promovării intereselor politice şi de grupări economice. OSC şi societatea civilă sunt văzuţi ca şi concurenţi pentru că promovează valorile şi modele civice, instituţii de responsabilizare, transparenţa afirmării interesului public”, a spus el.
Sergiu Ostaf a precizat că, încă în anul 2008, OSC au elaborat şi au propus (înca în 2008) un şir de proiecte de modificare a legislaţiei care ar permite finanţarea adecvată şi, respectiv, dezvoltarea OSC, „însă acestea nu sunt preluate spre examinare de către factoriii decizionali”.