Un bărbat care s-a dat drept doctor, reținut pentru pornografie infantilă

Un bărbat de 42 de ani, cu domiciliul temporar în municipiul Chișinău, este cercetat penal pentru pornografie infantilă. Potrivit poliției, începând cu luna septembrie a anului trecut, acesta și-ar fi creat și administrat pe rețelele sociale un cont fals. Prezentându-se ca fiind medic, a contactat mai multe femei din familii social vulnerabile care au la întreținere copii. Sub pretextul acordării unui ajutor material, acesta le-a solicitat și a primit de la ele imagini foto și video intime ale copiilor, transmite IPN.

Oamenii legii au efectuat percheziții la el acasă, iar pe telefonul suspectului au fost găsite mai multe materiale foto și video în care apar copii implicați în activități sexuale. De asemenea, au fost identificate conversații purtate în aplicația de mesagerie în care suspectul transmitea imaginile obținute către alți utilizatori.

De asemenea, ofițerii de investigație au stabilit că suspectul purta discuții și cu alte persoane din spațiul CSI, de la care obținea imagini cu conținut sexual în schimbul unor mijloace bănești care erau transmise prin tranzacții bancare.

În prezent sunt întreprinse acțiuni pentru identificarea tuturor victimelor atât din Moldova, cât și din alte țări. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru pornografie infantilă. Bărbatul riscă închisoare de la 1 până la 3 ani.

În context, Inspectoratul General al Poliției îndeamnă repetat cetățenii să supravegheze activitatea copiilor pe internet și să discute despre importanța securității și confidențialității datelor în mediul online, inclusiv despre importanța promovării unui comportament responsabil pentru a evita riscurile la care pot fi expuși.

În caz de abuz online, persoanele pot raporta la numărul 116-111 – Telefonul copilului 022758806, 022756787 – la Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii sau la 112 – Serviciul național unic pentru apelurile de urgență.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.