Un bărbat de 40 de ani a murit la spital, după ce a căzut, în noaptea spre 1 ianuarie, într-un cotlovan, pe teritoriul unui șantier de pe strada Sprîncenoaia din capitală. Informația a fost confirmată pentru IPN de Natalia Stati, șefa serviciului de presă al Direcției de Poliție Chișinău.
Pe șantier s-a deplasat grupul operativ al Inspectoratului de Poliție Centru, care a fost alertat despre incident prin intermediul serviciului 112.
Bărbatul căzut de la înălțime a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital, însă a decedat din cauza traumatismelor.
Poliția a deschis o anchetă pe acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele.