Un bărbat a fost ucis pentru a nu i se mai întoarce o datorie

Doi bărbaţi, de 29 şi 34 de ani, sunt învinuiţi de procurori că l-au omorât pe amicul unuia dintre ei pentru a nu-i întoarce o datorie. Unul dintre inculpaţi a împrumutat de la victimă 25 de mii de lei, iar mai apoi, împreună cu un complice, l-au obligat pe acesta să scrie că datoria i-a fost întoarsă, după care l-au omorât într-o pădure, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în august curent, cei doi inculpaţi au convins victima să meargă împreună cu automobilul său pentru a stabili condiţiile unei pretinse afaceri.

Ajunşi într-o pădure din apropiere de oraşul Călăraşi, inculpaţii au legat bărbatul şi l-au lovit crunt, l-au deposedat de aproximativ 3 mii de lei şi prin tortură au impus victima să semneze o recipisă în care se menţiona că suma de bani împrumutată i-a fost returnată. După aceasta, agresorii au lovit victima cu un ciocan, bărbatul a decedat pe loc. Inculpaţii au îngropat cadavrul în pădure şi au părăsit locul crimei cu automobilul victimei.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată. Dacă vor fi găsiţi culpabili de săvârşirea omorului intenţionat şi tâlhăriei, inculpaţii riscă o pedeapsă de până la 20 ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.