Un bărbat a fost electrocutat, iar altul a suferit șoc electric, la Ialoveni

Un bărbat a fost electrocutat, iar altul a suferit șoc electric după un incident în zona de protecție a LEA 10 kV, nemijlocit sub conductorii aflați sub tensiune, în orașul Ialoveni. O comisie specială a ANRE și organele de drept investighează circumstanțele în care s-a produs cazul, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Premier Energy Distribution menționează că bărbații erau șoferi ai unei autobasculante de mare tonaj. La un moment dat, în timp ce autocamionul staționa nemijlocit sub conductorii electrici aflați sub tensiune, ei au decis să ridice bena, urmărind procesul din afara cabinei. În acest timp, bena metalică a atins succesiv doi conductori, provocând un scurtcircuit.

Observând atingerea de conductori, unul dintre șoferi s-a apropiat de cabina autobasculantei pentru a opera cu maneta de ridicare/coborâre a benei, dar a fost electrocutat. Cel de-al doilea șofer, care stătea în acest moment în apropiere i-a sărit în ajutor, intenționând să-l tragă într-o parte, dar a nimerit sub acțiunea tensiunii. Între timp, bena autocamionului a revenit în poziția inițială de jos și a dispărut astfel contactul cu conductorii electrici, acest fapt i-a salvat viața celui de-al doilea șofer.

Auzind strigătele acestuia, s-a apropiat o a treia persoană, care l-a îndepărtat de camion pe șoferul electrocutat care zăcea la pământ și a sunat la 112. Sosiți la fața locului, medicii ambulanței au constatat decesul persoanei electrocutate.

Premier Energy solicită populației și agenților economici să respecte cu strictețe normele de securitate în zona de protecție a instalațiilor electrice, unde sunt interzise categoric orice activități neprevăzute de Regulamentul cu privire la protecția rețelelor electric.

Despre orice defecțiune a firelor electrice trebuie informat imediat operatorul de distribuție, la numărul de telefon: (022) 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.