Un autobuz și o mașină s-au ciocnit lângă Ialoveni. Două persoane spitalizate

Două persoane au ajuns la spital după un accident produs cu implicarea unui autocar și a unui automobil. Cazul s-a produs luni dimineața, în jurul orei 8:00, pe traseul R-3 în apropierea orașului Ialoveni.

Solicitată de IPN, Mariana Didenco, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, a precizat că șoferul automobilului, un bărbat de 41 ani, ar fi lovit în partea din spate un autocar condus de un bărbat de 42 ani, care a fost fără pasageri. Ambele mijloace de transport se deplasau spre Chișinău.



Șoferii vehiculelor nu au avut de suferit, iar doi pasageri din automobil, de 26 și respectiv 33 de ani, au fost transportați la spitalul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, a precizat ofițerul de presă.



Șoferii au fost testați alcoolscopic și s-a constatat că nu erau în stare de ebrietate.

Cazul este documentat de polițiști, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.