Ultima zi când pot fi publicate rezultatele sondajelor privind alegerile din Hâncești

Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi, 9 martie, este ultima zi când pot fi publicate rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală, pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr.38, municipiul Hâncești, care vor avea loc în această duminică, transmite IPN.

Potrivit legislației electorale, rezultatele acestor sondaje pot fi date publicității cel târziu cu cinci zile înainte de ziua alegerilor. În perioada electorală, orice sondaje de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor pot fi efectuate numai cu condiția înștiințării prealabile a Comisiei Electorale.

În ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice a se publica în mass-media materiale, interviuri cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei și despre șansele acestora, inclusiv rezultatele exit-pollurilor.

Toate înștiințările despre desfășurarea sondajelor de opinie pot fi consultate pe pagina-web oficială a Comisiei, la rubrica „Alegeri parlamentare noi”.

Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 15 martie desfășurarea alegerilor parlamentare noi în Hâncești, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunțat la mandatul câștigat în această circumscripție, în favoarea celui de primar al municipiului Hâncești, obținut în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.