Uniunea Europeană va acorda Ucrainei şi Republicii Moldova ajutoare umanitare suplimentare în valoare de 175 de milioane de euro înainte de sosirea iernii. Declarația în acest sens a fost făcută la Kiev de comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, scrie agerpres.ro, citat de IPN.
Potrivit comisarului european, banii sunt destinați educaţiei, asigurării alimentelor şi accesului la apă şi protecţiei împotriva frigului pentru cele mai vulnerabile categorii sociale. „Iarna viitoare va aduce probabil probleme majore pentru Ucraina şi trebuie să fim pregătiţi”, a spus oficialul, care a promis Ucrainei şi adăposturi izolate pentru sezonul rece.
De la începutul războiului din Ucraina, UE a acordat Republicii Moldova ajutoare umanitare în valoare de 38 de milioane de euro.