UE sugerează dublarea ajutorului pentru Ucraina în acest an

Diplomații Uniunii Europene propun dublarea ajutorului militar pentru Ucraina, până la 40 de miliarde de euro, în acest an, transmite IPN.

Potrivit unui document al diplomațiilor UE, toate statele membre ale blocului comunitar ar trebui să contribuie la ajutorul pentru Ucraina, scrie Reuters.

În contextul în care viitorul sprijinului SUA pentru Ucraina este incert, statele UE și-au exprimat dorința largă de a continua să susțină țara în războiul declanșat de Rusia în 2022. Însă mai multe țări se opun țintelor fixe.

Documentul precizează că Uniunea Europeană a oferit aproximativ 20 de miliarde de euro ajutor militar Ucrainei anul trecut și încurajează statele membre să facă același lucru din nou, în 2025, totalul atingând potențialul de 40 de miliarde de euro, în funcție de nevoile Kievului.

Liderii blocului european vor discuta propunerea la Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), prezidat de fostul prim-ministru estonian, Kaja Kallas, la summitul de săptămâna viitoare.

Un document neoficial al EEAS sugerează că liderii europeni sunt de acord, ca un prim pas, să furnizeze Kievului în acest an două milioane de cărtușe de muniție de mare calibru. Conform documentului, unele dintre costurile planului ar putea fi acoperite din activele rusești din UE.

Ungaria, al cărei prim-ministru, Viktor Orban, a criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei și asistența militară acordată Ucrainei, a declarat vineri că țara sa ar trebui să contribuie cu fonduri la o politică de apărare comună a UE, dar nu este de acord cu împrumuturile comune ale UE pentru apărare.

Sursa foto: Pavlo Vakhrushev - stock.adobe.com

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.