UE și OIM continuă să acorde ajutor persoanelor care fug din calea războiului

OIM Moldova, cu suportul Uniunii Europene, a donat Serviciului Prespitalicesc de Urgență din Moldova 300 de frigidere mobile pentru transportarea medicamentelor termolabile, inclusiv vaccinuri și produse biologice. Donația se înscrie în cadrul proiectului UE „Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor Parteneriatului Estic și resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina”, finanțat de DG NEAR.

Până la 796 de mii de persoane, inclusiv refugiați ucraineni, resortisanți ai țărilor terțe și moldoveni, vor beneficia de sprijinul UE, se arată într-un comunicat de presă al OIM.



„Stimați parteneri, vă mulțumim pentru inițiativă, dar și eforturile depuse pentru achiziționarea acestui echipament important pentru serviciul de asistență prespitalicească. Datorită acestei donații, fiecare echipă medicală mobilă va avea posibilitatea de a transporta medicamentele termolabile”, a declarat Ion Prisăcaru, secretar de stat al Ministerului Sănătății.

Potrivit lui Adam Grodzicki, șef adjunct al Serviciului de cooperare al Delegației UE în Republica Moldova, donația reflectă solidaritatea UE față de Republica Moldova și parteneriatul continuu cu Ministerul Sănătății, care oferă servicii de sănătate pentru toți moldovenii și refugiații care trăiesc în țară. Tocmai această cooperare a dat curs unui program regional în domeniul managementului facilitat al migrației, implementat în parteneriat cu OIM.



Lars Johan Lonnback, șeful misiunii OIM în Moldova, a declarat că OIM are un rol cheie în răspunsul la urgențele umanitare și de sănătate publică, aceasta fiind o parte esențială a mandatului umanitar al OIM. „Prin intermediul acestei donații, dorim să extindem suportul nostru pentru serviciile de ambulanță din Republica Moldova. După cum am observat cu toții, schimbările climatice sunt reale și sunt resimțite deja. În aceste condiții, refrigerarea este absolut necesară pentru multe dintre intervențiile solicitate în cadrul răspunsurilor de urgență. Aș dori să mulțumesc directorului Centrului Național al Serviciului Prespitalicesc de Urgență, Ministerului Sănătății și Uniunii Europene pentru această colaborare excelentă care a făcut posibilă această donație" , a declarat Lars Johan Lonnback.



Prin intermediul proiectului, un număr total de 2 360 de ucraineni și 1 938 de resortisanți din țări terțe au beneficiat de asistență medicală înainte de plecare, înainte de a călători în statele membre ale UE, în țările asociate și în țările de origine. Dintre aceștia, 300 au primit tratament medical de urgență de stabilizare înainte de plecare și 222 au primit asistență medicală non-stop în timpul deplasării.

Donația va spori capacitatea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care oferă în mod activ tratament de urgență prespitalicească refugiaților ucraineni și resortisanților din țări terțe. De asemenea, a oferit asistență medicală de urgență pentru 5 000 de ucraineni în ultimele șase luni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.